Protestul, anunțat pe rețelele de socializare, a început la ora 18.00, în fața sediului Guvernului. Oamenii au venit cu pancarte pe care scria „demisia”, cerând ca prim-ministrul să se retragă din fruntea Executivului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Mi se pare groaznic ce se întâmplă acum din cauza unui singur om, Florin Cîțu. El a fost cu noi în stradă și acum ne-a trădat. Trebuie să plece, pentru că a târât țara în haos. Faptul că președintele Iohannis îl sprijină este și mai grav. Ies în stradă din 2017. Cum am ieșit împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea, așa voi ieși împotriva oricărui politician corupt, vândut sistemului. Mă simt trădată, speram să se schimbe unele lucruri, dar nu se vrea”, a declarat o participantă la protest.

O altă protestatară, care a venit de la Galați la București pentru a manifesta împotriva premierului, a declarat că este dezamăgită de Coaliția de Guvernare, care „nu a făcut nimic din ce a promis”.

„Am mai ieșit în stradă împotriva lui Dragnea, care voia să legalizeze hoția, exact ce a făcut acum Cîțu cu PNDL 3. Consider că nu trebuia să fie aprobat fără amendamentele aduse de USR-PLUS. Cîțu a început să se poarte ca un dictator. Eu nu sunt susținătoarea niciunui partid. Sunt revoltată, dezamăgită, pentru că am crezut în această Coaliție, care a promis niște lucruri. Se poticnesc și n-au făcut nimic din ce au promis. Nu este normal, instabilitatea politică ne afectează pe toți”, spune Laura, în vârstă de 43 de ani.

Un alt protestatar, un tânăr de 32 de ani, spune că noua criză politică l-a făcut să ia din nou în calcul plecarea din țară.

„Am venit pentru că am început să mă simt din nou scârbit de ce se întâmplă. Chiar mă gândeam că în ultimii trei ani am avut multe oportunități să plec din țară și le-am refuzat. Iar acum mă gândesc din nou să renunț și cu prima ocazie să plec. Am crezut că mai avem o șansă, am văzut toate mișcările de stradă și am crezut că se poate. Chiar am avut încredere în Cîțu, m-am gândit că e un om nou, care nu o să aibă aceleași metehne și cu toate astea a fost primul care a dezamăgit”, a spus Constantin.

Actuala criză politică a izbucnit de la controversatul proiect Anghel Saligny, pe care Guvernul l-a adoptat în ciuda opoziției USR-PLUS, și de la revocarea lui Stelian Ion de la Ministerul Justiției. Vineri seară, în urma unei ședințe a coaliției, USR-PLUS a anunțat că i-a retras sprijinul politic lui Florin Cîțu, iar membrii formațiunii au semnat o moțiune de cenzură care a fost depusă, vineri, la Parlament.

Urmărește-ne pe Google News