Câteva zeci de șoferi au încercat să bage în rezervoare cantități mici de benzină sau motorină, de 30 de bani, ceea ce a făcut ca pompele să se blocheze, a relatat și Digi24. Astfel, cei care voiau să își alimenteze mașina au avut de așteptat și s-au format cozi.
Proteste similare au avut loc zilele trecute și în alte orașe, precum Târgu Jiu și Botoșani. Oamenii s-au organizat pe grupuri de Facebook, și-au dat întâlnire în benzinării, iar cei mai mulți dintre ei au alimentat doar de 1 leu.
Reprezentanții unor benzinării au sunat la 112, dar echipajele de poliție nu au avut ce face, pentru că protestatarii nu făceau nimic ilegal.
Prețul carburanților a depășit 9 lei pe litru
Potrivit datelor furnizate de peco-online, prețul carburanților este într-o creștere continuă de câteva săptămâni. Prețul mediu al motorinei standard a depășit 9 lei pe litru pe 7 iunie și a ajuns la 9,24 de lei pe litru pe 18 iunie.
Totodată, litrul de benzină a început să crească de la finalul lunii aprilie, când era la valoarea medie de 7,7 lei, iar pe 18 iunie a ajuns la 8,66 de lei/litru.
Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, dar se resimt și efectele politicii Petrom de a nu mai cumpăra petrol din Rusia, a scris economica.net.
Premierul a cerut miniștrilor verificări
În acest context, Nicolae Ciucă a cerut pe 16 iunie Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să investigheze creșterea prețurilor la carburanți.
„Să avem o decizie privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, a spus premierul în ședința de Guvern de joi, 16 iunie.
Guvernul a adoptat în aceeași zi o Ordonanță de Urgență privind combaterea speculei și a creșterii artificiale a prețurilor în situații excepționale, precum stare de război, de asediu, de urgență, de alertă, dar şi în „alte situații de criză stabilite explicit prin acte normative”. Reprezentanții Guvernului și ai Consiliului Concurenței nu au putut explica ce înseamnă „alte situații de criză”.