Cu o zi înainte de alegerile europene, zeci de mii de oameni au luat parte la un miting la Budapesta, organizat de politicianul de opoziție Peter Magyar.

„Împreună, putem salva Ungaria. Suntem aici şi suntem gata să schimbăm destinul nostru, un viitor pe care o putere perfidă şi opresoare vrea să ni-l impună”, a declarat Peter Magyar, 43 de ani, în faţa unei mulţimi compacte, care flutura drapele ungare sau pancarte pe care se putea citi: „Treziţi-vă, unguri!” şi „Suntem stăpânii viitorului nostru”.

„Să facem un nou legământ! Să luăm înapoi Ungaria, pas cu pas”, a mai spus Magyar, în fața celor adunați în Piața Eroilor din Budapesta.

La mitingul de sâmbătă, Magyar l-a acuzat pe Orbán că vrea să izoleze Ungaria de Europa și „să o conducă în brațele Rusiei”.

Dacă ar ajunge la guvernare, țara va introduce euro și, de asemenea, va primi înapoi finanțarea care a fost înghețată de UE din cauza încălcărilor statului de drept de către guvernul Orbán, a promis Magyar.

În urmă cu o săptămână, Viktor Orban reunise la rândul său zeci de mii de susţinători ai săi la Budapesta.

Partidul său, Fidesz, este creditat cu circa 50% din voturi, potrivit celor mai recente sondaje, însă Tisza (Respect şi libertate), mişcarea lui Magyar, este creditată deja cu 27% pentru scrutinul de duminică.

Peter Magyar, fost înalt funcţionar intrat în opoziţie, a irupt în februarie pe scena politică, iniţiind o mişcare de contestare faţă de Orban, fără precedent după revenirea acestuia la putere în 2010.

De atunci, el a depăşit partidele de opoziţie existente, cu discursul său conservator critic la adresa corupţiei care, potrivit lui, ruinează Ungaria.

 
 

Urmărește-ne pe Google News