Protest inedit la Ministerul Educaţiei, după ce şeful instituţiei a anunţat că vrea să facă schimbări în învăţământul liceal! Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au venit cu o roabă, în care se aflau peste 120 de mii de petiţii ale tinerilor nemulţumiţi de starea sistemului de educaţie de la noi.

Pachetul cu fundiţă are un mesaj:

“Elevii sunt înrobiţi de acest sistem”, spun tinerii, care vor o schimbare reală a învăţământului din România.

Ei au cerut ca Ministerul Educaţiei să schimbe orarul pentru liceu, după modelele de succes din străinătate, şi s-au plâns că propunerile autorităţilor nu aduc de fapt nicio îmbunătăţire.

„Aceste planuri cadru sunt din 2003 şi schimbările care au fost aduse nu sunt deloc mulţumitoare. Trunchiul comun reprezintă o majoritate covârşitoare a ceea ce înseamnă planuri cadru. Asta înseamnă că, în loc să individualizăm pe elevi, noi căutăm metode să îi uniformizăm”, spune Ioana Băltăreţu, preşedinte Consilul Naţional al Elevilor.

De cealaltă parte, ministrul Educaţiei recunoaşte că e nevoie de schimbare, dar spune că trebuie să ţină cont de deciziile la nivel european în domeniul educaţiei, notează Digi24.

Recent, Ministerul Educației a decis să rescrie Abecedarele, fără să explice de ce nu mai sunt bune cele vechi.


Citește și: Ce spun psihiatrii despre autorul triplei crime din Brașov. Florin Buliga e un ucigaș pervers

 
 

Urmărește-ne pe Google News