Unul dintre protestatarii suceveni prezenți la Bruxelles, Ștefan Cucoradă, a declarat pentru Libertatea că, în condițiile în care două din cele trei propuneri au fost respinse, poate spune că protestul a avut succes.
„Pot spune că nu am fost degeaba la acest protest”, a spus Cucoradă.
El a menționat că cele două propuneri respinse, respectiv cel privind odihna șoferilor și cel privind detașarea, erau cele care afectau cel mai mult transportatorii români. Potrivit lui Cucoradă, a fost admisă propunerea privind cabotajul.
Cucoradă a apreciat implicarea europarlamentarului român Maria Grapini în susținerea cerințelor transportatorilor români. El a mai spus că la protestul de joi au participat miniștri ai Transporturilor din Polonia și Bulgaria, care au susținut cauza transportatorilor din țările lor, dar că nu a văzut o implicare asemănătoare din partea autorităților române.
La protestul de la Bruxelles față de modificările preconizate la Pachetul de Mobilitate 1 au participat circa 300 de transportatori din România, Bulgaria și Polonia, jumătate dintre protestatari, respectiv 148, fiind din Suceava. Aceștia au închiriat un avion al companiei Air Bucharest cu care au plecat joi dimineața de la Suceava, urmând să revină acasă joi seara.
Comisia de Transport și Turism a Parlamentului European a respins joi propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detașării nr. 71/1996 la transporturile rutiere și propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnă ai șoferilor profesioniști. A fost admisă propunerea de modificare a Regulamentului nr. 1071/2009 privind accesul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfă.
Citește și: Ce penalități riscăm dacă nu plătim la timp taxele la stat
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro