Protestatarii au pus în scenă o reprezentaţie în care apăreau mai multe persoane care purtau măşti ale lui Florin Cîţu, Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis, care simulau „lupta pentru ciolan din ultimele luni”.
Mesajul Declic pentru aleşi a fost „Parlamentari, nu giraţi lupta pe ciolan: nu votaţi premier PNL-PSD-UDMR!”.
„Noi considerăm că votul pe care-l va da Parlamentul astăzi are strânsă legătură cu respectul pentru votul cetăţenilor. Dacă parlamentarii vor vota astăzi un premier PNL-PSD-UDMR, este ca şi cum ar călca în picioare votul pe care noi, cetăţenii, l-am dat la alegerile parlamentare”, a declarat reprezentantul Declic, Denisa Soare.
Cei 20 de miniștri propuși în Guvernul Ciucă sunt audiați miercuri în comisiile de specialitate, unde au câte 45 de minute fiecare. Audierile au început la ora 10.00 și urmează să se încheie după ora 17.00. Până acum, toți miniștrii au primit aviz favorabil.