Apărătorii drepturilor femeilor au anunțat proteste, miercuri, în zeci de orașe din Polonia, după moartea unei femei însărcinate într-un spital, cel mai recent deces de acest fel de la înăsprirea legii naționale privind interzicerea avortului.

Protestele prin care se cere liberalizarea legii avortului, sub sloganul „Nu ne mai ucideți!”, vor avea loc în capitală și în alte aproape 50 de orașe, după-amiaza și seara, scrie agenția Associated Press.

Cazul care a declanșat indignarea publică este cel al lui Dorota Lalik, o femeie de 33 de ani, însărcinată în a cincea lună, care a murit în luna mai la spitalul Ioan Paul al II-lea din Nowy Targ, în sudul Poloniei.

Este o instituție medicală dintr-o regiune profund conservatoare a țării. Spitalul conține relicve ale răposatului papă polonez, iar presa locală a relatat că, din principiu, medicii de acolo nu efectuează niciodată avorturi, scrie Associated Press.

Lalik s-a internat pe 21 mai, după ce i s-a rupt apa, iar potrivit unei rude, medicii i-au spus să stea întinsă cu picioarele în sus, în speranța că fluidele sale se vor reconstitui.

După un calvar de trei zile, starea de sănătate a lui Lalik a început să se deterioreze rapid. Deși i s-a făcut un avort pe 24 mai, ea a murit în cele din urmă în aceeași zi, din cauza șocului septic și a insuficienței multiple a organelor.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Nu legea e de vină, spune guvernul

Moartea lui Lalik a provocat indignare în Polonia, furia fiind îndreptată împotriva legilor antiavort ale țării, dar și împotriva medicilor, care au fost acuzați că au așteptat prea mult timp pentru a-i întrerupe sarcina.

Conform legii actuale, femeile au dreptul la avort doar în caz de viol sau incest sau dacă există o amenințare la adresa vieții sau a sănătății lor. Autoritățile guvernamentale au subliniat în această săptămână că nu legea a fost cauza morții femeii și că drepturile sale ca pacientă au fost încălcate, scrie Politico.

Concret, un oficial guvernamental polonez a constatat că în cazul lui Lalik au fost încălcate drepturile pacientului, inclusiv dreptul la „furnizarea imediată de servicii de sănătate în cazul unei amenințări la adresa sănătății și a vieții”.

În aceeași zi, ministerul polonez al sănătății a anunțat că a „desemnat o echipă care să elaboreze orientări pentru unitățile medicale cu privire la modul în care trebuie să procedeze în situațiile în care pot exista indicații pentru întreruperea sarcinii”.

Apărătorii drepturilor femeilor au avertizat însă că medicii pun în pericol viețile femeilor, deoarece acordă prioritate salvării sarcinilor, în detrimentul femeilor, fie din motive ideologice, fie de teama consecințelor legale.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

„Internarea într-un spital polonez nu îți garantează siguranța, mai ales când ești însărcinată”, a declarat Justyna Wydrzyńska, una dintre fondatoarele unei organizații care militează pentru dreptul la avort.

În acest timp, organizațiile care îi reprezintă pe medici au avertizat că aceștia sunt supuși unui „linșaj mediatic” nejustificat, care nu va face decât să le afecteze relația cu pacienții.

„A vedea în fiecare complicație o eroare medicală reprezintă o lipsă de înțelegere ce va avea consecințe pentru conflictul din ce în ce mai mare dintre lucrătorii din domeniul sănătății și pacienți”, a declarat săptămâna trecută Societatea Poloneză a Ginecologilor și Obstetricienilor.

„Presiunea pe care o resimte mediul nostru este foarte mare, vânătoarea de vrăjitoare din mass-media poate fi fatală și periculoasă atât pentru medic, cât și pentru femei, pacientele noastre”, a adăugat organizația.

Disensiuni în parlament

Mai multe femei au murit după ce Curtea Constituțională poloneză a decis, în 2020, că femeile nu mai pot întrerupe sarcina în cazul unor malformații fetale grave.

Criticii legilor actuale susțin, în acest context, că o altă problemă este reprezentată de medicii care refuză să efectueze avorturi din motive de conștiință morală.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Cotidianul liberal Gazeta Wyborcza a scris miercuri că așa-numita clauză de conștiință a fost folosită nu doar de medici individuali, ci chiar de întregi unități sanitare, inclusiv cea în care a murit Lalik.

„Instituția clauzei de conștiință trebuie abolită, deoarece duce la moarte”, a susținut ziarul.

Politicienii conservatori și grupurile antiavort i-au acuzat pe susținătorii drepturilor femeilor că exploatează cazuri precum cel al lui Lalik pentru a obține câștiguri politice.

Diferendul de opinie a fost vizibil în parlament. Un deputat de stânga a cerut legiuitorilor să se ridice în picioare și să țină un moment de reculegere, marți, în onoarea femeii decedate. Parlamentarii principalului partid conservator aflat la guvernare au refuzat să facă acest gest.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI