Protestul vine în contextul scandalului legat de interzicerea materialelor auxiliare în școli. Ministrul Educației, Liviu Marian Pop, a reacționat, de altfel, duminică, în scandalul interzicerii auxiliarelor în școli. El a anunțat, într-o postare pe blogul personal, că va notifica două edituri pentru abuzurile pe care le fac și va sesiza Protecția Consumatorului.
Pop a mai spus că cei care l-au criticat își doresc este să facă bani cu orice preț din educația gratuită a elevilor. ”Mă voi lupta mereu cu caracatița pentru dreptul elevului la o educație de calitate”, mai spune Liviu Pop, el precizând că cifra de afaceri anuală a acestor edituri este de peste 100 de milioane de euro.
Ce i se reproșează Ministrului Educației: A bulversat întregul sistem de învățământ românesc
”Ministrul Educației, Liviu Marian Pop, a bulversat întregul sistem de învățământ românesc. Milioane de copii și de părinți au privit, în ultimele săptămâni, cum deciziile halucinante ale lui Pop duc școala românească spre haos complet. Cea mai recentă măsură care a dat peste cap Educația din România a fost ordinul de ministru privind interzicerea materialelor auxiliare, care a provocat situații aberante: părinții s-au plâns că elevii sunt percheziționați în ghiozdane, profesorii că nu mai au cum să predea la clase, Gazeta Matematică a fost considerată interzisă în școli iar soarta examenelor din acest an școlar a devenit incertă”, spun inițiatorii proiectului.
Corupția ucide mai afirmă că din ”palmaresul” ministrului Pop nu lipsesc ”manualul Unic la clasa a cincea, Manualul de Sport, convingerea că, deși în România Educația e gratuită, asta înseamnă doar că elevii nu plătesc, nu și părinții lor”.
”În cele din urmă, societatea românească a putut remarca faptul că Educația a ajuns să fie condusă de o persoană cu grave probleme de background profesional și chiar și de exprimare: gafele legate de ”genunche” și ”cu câți i se scrie cucântul ” fac parte deja din biografia publică a domnului Pop. Noi ne dorim ca Educația din România să ajungă la standardele europene pe care copiii acestei țări le merită. Ne dorim ca guvernanții să prețuiască știința de carte și nu mai acceptăm ca impostura, complicitatea și lașitatea să guverneze sistemul de învățământ”, spun cei care vor să protesteze marți.
Sperăm că Guvernul, prin Ministerul Educației, va dona cărțile care se vor strânge la protest unor școli pe care subfinanțarea le-a adus în situația de a nu avea o blibliotecă
”Vom transmite acest lucru întregului Guvern, în Piața Victoriei, printr-un gest simbolic: dăruindu-le, fiecare, câte o carte. Orice carte, pentru că nu dorim să trăim într-o țară în care un material didactic sau o operă literară să poată interzise. Dacă doriți, puteți scrie și o dedicație pentru domnul Pop, poate va reuși să înțeleagă mai bine mesajul. Și să înțeleagă că haosul pe care l-a provocat este prea mare și e timpul să își dea demisia. Puteți veni oricând între 9AM și miezul-nopții, pentru că știm că viața de părinte este foarte complicată și programul este mereu, contra-cronometru. Invităm, de asemenea, sindicatele din învățământ și organizațiile de părinți să ni se alăture.
Cât despre cărțile care vor fi colectate, sperăm că Guvernul, prin Ministerul Educației, le va dona unor școli pe care subfinanțarea le-a adus în situația de a nu avea o blibliotecă în care copiii să găsească tot ce au nevoie.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Viața de student a Oanei Roman la Sorbona. „N-o duceam prea bine, dar mă mai chemau prietenii tatălui meu pe la Monte Carlo!”