„O investigaţie internaţională ar însemna că nu suntem un stat şi că suntem controlaţi din exterior”, a declarat preşedintele parlamentului de la Tbilisi, Şalva Papuaşvili.

Demonstrația implică platforma „Unitate – Mișcare Națională”, „Coaliția pentru Schimbare” și grupul de opoziție „Georgia Puternică”.

Protest amplu în Tbilisi, opoziția nu renunță: „Continuăm până când vor fi convocate noi alegeri”

Potrivit acestuia, solicitarea opoziţiei, care deşi reclamă nereguli nu cooperează în investigaţie cu organele naţionale, pentru o altă investigaţie care să fie condusă din exterior ar însemna, de asemenea, „că nişte rude vor veni şi ne vor spune că nu suntem un stat şi că nu putem face nimic pe cont propriu”.

În replică, Nika Melia, unul dintre liderii Coaliției pentru Schimbare, a declarat că protestul va „continua până când vor fi convocate noi alegeri” și a anunțat un nou miting programat marți la Palatul Sportiv din Tbilisi, îndemnând participanții să se adune „zilnic”.

Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”
Recomandări
Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”

Poliția a securizat Parlamentul Georgiei

Poliția și mai multe echipaje de ambulanță sunt prezente în fața clădirii Parlamentului, unde oamenii legii securizează curtea și închid toate intrările în locație, a anunțat presa locală.

La alegeri, partidul de guvernământ Visul Georgian a obținut 53,9% din voturi, urmat de Coaliția pentru Schimbare cu 11%, Unitatea pentru Salvarea Georgiei cu 10,1%, Georgia Puternică cu 8,8% și Gakharia pentru Georgia cu 7,7%.

Partidele și alianțele interne de opoziție care au depășit pragul electoral de cinci procente au respins rezultatele alegerilor ca fiind „trucate” și și-au anunțat planurile de a-și respinge mandatele parlamentare și de a-și retrage listele electorale.

Președinta Georgiei: „Republica Moldova a fost salvată de diaspora”

Președinta Georgiei a făcut, luni, o paralelă şi cu alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, deplângând faptul că, spre deosebire de diaspora moldoveană, cea georgiană nu a putut vota masiv.

Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi
Recomandări
Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi

„Republica Moldova a fost salvată de cele 300.000 de voturi ale diasporei”, a scris Salome Zurabişvili pe reţeaua socială X, făcând referire la câştigarea alegerilor prezidenţiale de către omoloaga sa pro-europeană Maia Sandu cu ajutorul voturilor din străinătate, în timp ce la alegerile legislative din Georgia numai aproximativ 34.000 de cetăţeni au votat în afara ţării.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Observatornews.ro
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI