Colegiul Național „Mihai Eminescu”, al doilea liceu ca mărime din municipiul Buzău, a cărui clădire, monument istoric, va intra în reabilitare completă, va fi mutat pe perioada lucrărilor preconizate să dureze minimum doi ani, în clădirea Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu” cu tot ce înseamnă mobilier, dotare materială și profesori. Clădirea monument istoric va fi refăcută total cu fonduri de 5,6 milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Locală. Decizia mutării celor 1.300 de elevi de la Eminescu a fost luată de municipalitate împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău.
La rândul său, Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” va fi nevoit să se mute, cu tot cu dotarea materială, în clădirea Grupului Școlar Meserii și Servicii de pe strada Bazalt pentru a face loc celor de la Eminescu. Mai mult, elevii de la „Nenițescu”, aproximativ 400, vor fi nevoiți să învețe în locația liceenilor de la „Meserii și Servicii” după-amiaza, dimineața fiind rezervată pentru cursurile celor de la Grupul Școlar.
Ce spune directoarea de la „Costin Nenițescu” despre decizia de mutare
Decizia mutării elevilor CN „Mihai Eminescu”, luată fără consultarea celor de la Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”, a nemulțumit profund atât conducerea unității de învățământ, cât și elevii care dezaprobă mutarea, mai ales că în această vară și-au amenajat noi laboratoare și au obținut finanțări din surse externe pe care acum le vor pierde.
„Am aflat de decizia aceasta fără a fi consultată înainte. Am fost chemată la inspectorat și mi s-a pus în vedere să mă mut cu tot ce înseamnă profesori, copii și dotare, ceea ce este practic imposibil”, a spus directorul Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu”, Narcisa Dașu.
Ea a explicat că elevii navetiști care ar urma să învețe după-amiază până la ora 19.00 vor fi nevoiți să plece de la școală la ora 17.00 ca să prindă mijloacele de transport. Directoarea a spus că, în aceste condiții, mulți copii au anunțat că își vor lua transferul, ceea ce va duce la depopularea claselor și implicit la desființarea liceului. Dașu spune că probleme vor fi și pentru bibliotecari, informaticieni, muncitori, normați la suprafețele existente și care, odată ajunși în altă locație, își vor pierde locurile de muncă.
Elevii de la „Costin Nenițescu”, în proporție de 80% navetiști, sunt extrem de nemulțumiți, mai ales că vor fi nevoiți să învețe în tura de după amiază, ceea ce îi va face să renunțe zilnic la 2 din cele 6 ore pentru a putea prinde mijloacele de transport cu care să se întoarcă acasă.
„Totodată, avem laboratoare mari și foarte bine dotate și nu avem cum să ne mutăm cu ele în altă parte pentru că toată baza materială este făcută la comandă și potrivită pentru aceste săli. Avem videoproiectoare în fiecare sală montate săptămâna trecută. Avem în construcție noi laboratoare și altele pe cale de amenajare”, a mai spus Narcisa Dașu, adăugând că prin mutarea în altă locație se pierd investiții importante de care depinde calitatea actului de învățământ.
Ce spun părinții Colegiului Național „Mihai Eminescu”
Și părinții elevilor de la CN „Mihai Eminescu” sunt nemulțumiți de decizia Primăriei, spunând că nu vor ca elevii să plece dintr-o zonă centrală într-o zonă mărginașă a orașului, la granița cu un cartier rău famat. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea pe paginile rețelelor de socializare, însă au mai fost ponderați de apelul directorului Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
„Este o problemă dureroasă pentru noi, elevii, pentru că am investit sentimente în acest liceu. Am primit finanțare pentru finalizarea unor laboratoare unde să ne facem practica și acum suntem puși în situația de a nu mai putea utiliza aceste dotări”, a spus Ramona Stuparu, președintele Consiliului Elevilor din Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”.
Protestul elevilor de la „Costin Nenițescu” a coborât în stradă
Vineri dimineață, aproximativ 50 de elevi ai Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu” au protestat pe străzile orașului oprindu-se în fața Primăriei Buzău în speranța de a-l îndupleca pe primarul Constantin Toma să revină asupra deciziei de mutare.
Ei au ajuns în centrul orașului cu pancarte, vuvuzele și scandând lozinci precum „Ne vrem liceul înapoi!”, „Să iasă primarul!”, „Toți avem drepturi egale!” sau „Nu plecăm din casa noastră!”, care nu l-au clintit însă pe primarul Constantin Toma.
Primarul Toma rămâne ferm pe poziții
Edilul rămâne ferm pe poziții și spune că, oricum, liceele cu profiluri asemănătoare vor trebui comasate pentru că nu este deloc profitabil ca elevii să învețe cam aceleași lucruri în localuri diferite când încap într-o singură locație.
„Reabilitarea e un lucru minunat care se întâmplă. Este vremea CNME Buzău, haideți să nu deranjăm drumul acestei minunate școli. Mulțumim pentru sprijin și întelegere!”, a scris, pe Facebook, Camelia Voicu, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
El a explicat că „Nenițescu” funcționa înainte cu vreo 2.000 de elevi, iar acum are în jur de 400, lucru inacceptabil, în timp ce la Grupul Școlar Arte și Meserii sunt aproximativ 600 de elevi, așa că în câte o scoală pot fi adunate 3-4 licee.
„Decizia este luată, învățământul trebuie îmbunătățit la Buzău. Trebuie să investim mulți bani și nu puteam da cu piciorul unei investiții de 5,6 milioane de euro si trebuie neapărat Colegiul Eminescu să își pregătească copiii în continuare și am luat decizia să îi mutăm la Nenițescu. Am avut mai multe variante, dar cel mai bine se potrivește Nenițescu pentru că probabil, în anii următori, vor trebui comasate aceste școli”, a spus primarul Constantin Toma.