Peste 100 de membri ai Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti protestează în fața sediului instituției.
„Este modalitatea la care am ajuns să ne manifestăm din cauza atitudinii conducerii INS din ultima perioadă de timp şi a factorilor politici decidenţi. Este o metodă de manifestare printr-o acţiune sindicală”, a spus preşedintele Sindicatului, Dan Iliescu, pentru Agerpres.
Și a continuat: „Solicităm demisia, pentru că nu mai există o încredere în actuala conducere a INS. Cel mai mic salariu al unui statistician debutant este salariul minim pe economie. Salariul pentru o funcţie de execuţie de nivel superior, deci la un maxim la care se poate ajunge, este în jur de 4.500 de lei net”.
Sindicaliştii susţin că protestul are loc după ce, timp de 7 luni, salariaţii instituției au atras atenţia în mod repetat, prin toate acţiunile şi formele de protest, asupra discriminărilor salariale la care sunt supuşi atât în cadrul instituţiei, cât şi în raport cu alte categorii de bugetari.
În acest context, reprezentanţii sindicatului au adresat „o invitaţie la discuţii” liderilor din coaliția de guvernare, adică premierului Nicolae Ciucă, președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și lui Kelemen Hunor, președintele UDMR. La discuții au fost chemați și ministrul muncii, Marius Budăi, dar și secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.
Protestul de astăzi vine după ce angajaţii INS au intrat pe 6 iunie în grevă japoneză, adică o grevă simbolică, fără încetarea concretă a lucrului, şi au spus că pasul următor va fi oprirea activității.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro