Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Katalin Novak a graţiat aproximativ 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 pentru că a tăinuit fapte ale şefului său, directorul centrului.
Acesta din urmă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016, iar adjunctul său, Endre K., a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare. Cel din urmă a fost graţiat ulterior de Katalin Novak.
După ce această graţiere a fost dezvăluită săptămâna trecută de un site de investigaţii jurnalistice, partidele ungare de opoziţie au cerut demisia preşedintei Novak, fost ministru al familiei şi o colaboratoare apropiată a premierului naționalist Viktor Orban.
Novak a afirmat marţi că motivaţia deciziei sale privind respectiva graţiere nu este publică şi că orice graţiere este controversată prin natura sa.
Viktor Orban vrea revizuirea Constituției, pentru ca pedofilii să nu mai poată fi grațiați
Premierul Orban a anunţat joi revizuirea Constituţiei pentru a exclude în viitor posibilitatea graţierii celor condamnaţi pentru pedofilie.
„Nu va exista milă pentru pedofili”, a promis el, jurând că l-ar „face bucăţi” pe acela care ar îndrăzni să comită un asemenea delict asupra celor „cinci copii şi şase nepoţi” ai săi.
Preşedinta Katalin Novak, aflată acum în vizită oficială în Qatar, la Doha, a declarat că este de acord cu amendamentul constituţional în acest sens deja depus de guvern.
„Cineva care face o astfel de greșeală nu ar trebui să mă reprezinte ca președinte”
Cu toate acestea, manifestanţii, susţinuţi de opoziţie, au cerut vineri demisia preşedintei, care în sistemul politic ungar are un rol mai mult ceremonial.
Protestatarii au desfăşurat un marş către palatul prezidenţial al lui Novak din Budapesta, afișând bannere pe care scria „Demisia!”. Ei au afirmat că singura soluție acceptabilă ar fi ca Novak să demisioneze.
„Demisia ar fi un lucru foarte corect”, a declarat Bela Sedan, un bărbat în vârstă de 53 de ani, care lucrează ca tâmplar.
„Cineva care face o astfel de greșeală ar trebui să plece și nu ar trebui să mă reprezinte ca președinte al Republicii Ungare”, a spus el.
Protejarea copiilor şi susţinerea familiei sunt repere importante ale politicii premierului Orban.
Partidul său, Fidesz, majoritar în parlament, a promovat o lege care interzice referirile la homosexualitate în şcoli, lege a cărei abrogare este cerută de Comisia Europeană într-o serie de condiţii puse Budapestei pentru a-i debloca accesul la fondurile europene îngheţate de Bruxelles pe motivul încălcării statului de drept.
Viktor Orban a precizat însă că respectiva lege nu este una „anti-gay”, ci una care să protejeze copiii, inclusiv în faţa unor acţiuni desfăşurate de ONG-uri în şcoli.
Citiți și:
- Opoziția din Ungaria îi cere președintei Katalin Novak să-și dea demisia după ce a grațiat un bărbat implicat într-un caz de abuzuri sexuale asupra copiilor
- Viktor Orban anunţă revizuirea Constituţiei, după scandalul provocat de o grațiere a președintei Novak: „Nu va exista milă pentru pedofili”
Foto: Profimedia Images