„Vrem burse mai mari şi locuri in cămine, pentru că nu putem face performanţă fără condiţii de învăţat. Dacă s-au găsit resurse financiare pentru alte domenii, trebuie să se găsească şi pentru noi” a declarat în numele protestatarilor,  Gabriel Petrea preşedintele Uniunii Naţionale a Studeţilor din România.

Deşi nu era premeditat, acesta a fost primul protest dintr-o serie de acţiuni care sunt programate în cursul acestei săptămâni. „Acest protest a fost unul spontan, insa vom cere Primariei Capitalei autorizatie pentru organizarea unor actiuni mai ample. Daca nu vom fi ascultati, saptamana viitoare vom face greva in fata guvernului. Deocamdata, vrem sa aratam ca suntem solidari si ca vorbim serios”, a adăugat liderul USR, George Păduraru.

 În prezent locurile din cămine au un deficit de 55.000 de locuri, cifră cu 20.000 mai mare decât anul trecut. Nici la capitolul burse lucrurile nu sunt tocmai roz, o bursă de studii  ajunge în medie la 250 de lei pe când una socială ajunge la 150 lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News