Conducerea spitalului afirmă că 40 la sută dintre salariaţi au veniturile micşorate cu sume cuprinse între 100 şi 1.200 de lei, după plafomarea sporurilor.
Astfel, notează news.ro, peste 50 dintre salariaţii Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu au întrerupt lucrul, joi, şi au ieşit în curtea unităţii, nemulţumiţi că au primit salariile micşorate din cauza plafonării sporurior.
Oamenii au mesaje pe care scrie ”Vrem sporurile înapoi”, ”Respect”, ”Noi îngrijim bolnavii, nu voi” şi scandează ”Nu vă bateţi joc de noi, vrem sporul înapoi”.
”Începând cu luna martie, pentru 40% din personalul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu SALARIILE sunt MAI MICI cu sume între 100 şi 1.200 lei, din cauză că valoarea sporurilor de pericol a fost diminuată în conformitate cu noile prevederi legale. Chiar dacă în noul «Regulament de sporuri» aprobat prin H.G. nr.153/30.03.2018, valoarea maximă a sporurilor de pericol pentru spitalele de monospecialitate este de 85%, în fapt, procentul nu poate fi acordat! Potrivit art. 25 alin.(2) din Legea nr.153/30.06.2017, ordonatorii principali de credite – în cazul nostru Consiliul Judeţean – sunt obligaţi să se încadreze cu sporurile în limita a 30% din suma salariilor de baza a tuturor institutiilor din subordine. Prin urmare, suntem în imposibilitatea să mai acordăm salariaţilor sporurile de care au beneficiat până în prezent, pentru a nu încălca legea”, a declarat, conform sursei citate, Cristian Roman, managerul unităţii.
Peste o sută de angajaţi ai Spitalului Judeţean din Galaţi au declanşat, miercuri, un protest spontan în curtea unităţii medicale. Salariaţii sunt nemulţumiţi de veniturile din ultima lună şi au reclamat că sporurile s-au acordat diferenţiat.
Citește și: EXCLUSIV/Cristian Lipovan, românul care a explorat ruinele de la Cernobîl, la 32 de ani după dezastru. ”O cameră plină cu măşti de gaze pentru copii, imaginea asta mă urmăreşte”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro