În loc să meargă să mănânce la prânz în diferite localuri, zeci de oameni au venit cu sandvișuri în fața Prefecturii Timiș, pentru a protesta. Fără să scandeze lozinci, cei aproape 70 de manifestanți și-au pus benzi adezive pe gură, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de hotărârile Guvernului condus de Sorin Grindeanu.
Protest la Timișoara, în fața fostului birou al lui Sorin Grindeanu
Oamenii au afișat pancarte cu diferite mesaje precum „Abrogați și plecați” sau „Noaptea, ca hoții”. Protestul a avut loc sub fostul birou al lui Sorin Grindeanu de la Timișoara. Înainte de a fi numit premier, Grindeanu a fost președinte la Consiliului Județean Timiș, instituție care are sediul în incinta Palatului Administrativ în care se află și Prefectura.
„Considerăm că nu neapărat numărul de astăzi, al celor care ne-am adunat în fața Instituției Prefectului trebuie să fim vocali. Imaginile de multe ori spun mai multe decât cuvintele. Vor rămâne întipărite mai adânc și considerând că nici ei (reprezentanții Guvernului în teritoriu – n.r.) neluând în considerare cerințele străzii, noi le arătăm <
tion.ro.
La fața locului au fost prezenți și jandarmii care au împărțit pliante cu obligațiile pe care le au atât manifestanții, cât și organizatorii protestelor.
La Timișoara, peste 20.000 de oameni au protestat în Piața Operei față de proiectul guvernanților legat de grațiere și modificarea Codului Penal.
sursă foto: tion.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro