Oamenii au cerut „libertate” și încetarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei. Ei au numit noile reguli „tiranie” și și-au exprimat opoziția față de vaccinuri.

Piers Corbyn, fratele fostului lider al Partidului Laburist Jeremy Corbyn, a participat a participat la protestul intitulat „Stop The New Normal” (n.r. – „Opriți noua normalitate”).

La un moment dat, polițiștii au încercat să disperseze mulțimea de protestatari anti-lockdown. Trei ofițeri au suferit răni ușoare, iar el puțin zece persoane au fost arestate de către forțele de ordine.

Restricțiile se aplică în întreaga Mare Britanie, existând trei niveluri de gravitate, în funcție de numărul de cazuri dintr-o anumită zonă.

Barurile sunt închise în unele zone, iar oamenii nu se pot întâlni cu persoane din locuințe diferite.

La nivel național se aplică ‘”regula de șase”, ceea ce înseamnă că la o întâlnire nu pot participa mai mult de șase persoane.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News