În urma întrunirii unui comitet de conducere a universităţilor, la Egipt, s-a votat pentru interdicţia niqab-ului în zonele universitare frecventate doar de către femei, precum căminele sau clasele de fete. Decizia a stârnit controverse în numărul mare de femei din ţară, care doresc să rămână cu faţa acoperită. „O femeie foarte frumoasă trebuie să poarte niqab pentru a preveni o luptă între bărbaţi, şi o femeie urâtă trebuie să poarte acest voal să-şi ascundă faţa”, a declarat o femeie musulmană, pentru CNN. „Este inacceptabil faptul că niqabul este tratat ca fiind ceva rău şi că trebuie să fie suprimat”, a declarat Muhamed Baltagi, un membru al parlamentului. În opinia lui Baltagi, este o chestiune de alegere personală.
Sarkozy a interzis niqabul
În Europa, purtarea de niqab a devenit o problemă controversată, de asemenea. De curând, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a interzis-o la cursurile de clasă franceză. Şi Ministrul Britanic al Justiţiei, Jack Straw, a cerut recent acest lucru.
Niqab-ul este purtat de multe femei musulmane din întreaga lume arabă şi în afară, dar cel mai frecvent este purtat în ţările din Arabia Saudită, Yemen, Bahrain, Kuweit, Qatar, Oman şi Emiratele Arabe Unite. De asemenea, este un obicei păstrat şi în Pakistan.