Peste 200 de persoane au participat, vineri seară, la un protest organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca și au cerut demisia premierului Mihai Tudose, informează Agerpres.
Protestul din Piaţa Victorieia adunat peste 200 de oameni
Câțiva oameni au ieși în stradă și la Timișoara. În piaţă a fost adusă şi o figurină mare în formă de libelulă, cu chipul premierului Mihai Tudose.
„La exact 4 ani de la debutul protestelor din 2013 ieşim din nou în stradă pentru a protesta ferm împotriva încercării guvernului Tudose de a ne lua tot ce am obţinut în toţi aceşti ani, pentru Roşia Montană şi în lupta împotriva corupţiei”, se arăta într-un comunicat al Campaniei Salvaţi Roşia Montană.
Reprezentanţii campaniei spuneau că un eventual compromis cu Gabriel Resources ar da undă verde acestui proiect declarat ilegal de instanţe şi de legislaţia curentă. „Declaraţia premierului Tudose de marţi, 29 august, confirmă faptul că se va încerca retragerea nominalizării Roşiei Montane pentru lista UNESCO. Acesta ar fi un pas absolut necesar pentru stingerea litigiului cu Gabriel Resources”, adăugau reprezentanţii ONG-ului, potrivit Digi24. Aceştia consideră că afirmaţiile premierului au fost făcute în contextul în care, în septembrie, la Tribunalul de la Washington va fi publicată plângerea integrală a companiei miniere împotriva statului român.
Citește și
Magazinele nu mai au voie, de azi, să vândă aspiratoare de mare putere/ VIDEO
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro