Un preot german romano-catolic protestează în apărarea muncitorilor români: “Șefii acestor abatoare au relații politice”

• El e mai lucid și mai receptiv la condițiile reale ale acestor oameni inclusiv prin comparație cu opiniile publice de la noi. Mulți dintre români își condamnă compatrioții că nu vorbesc germană. “Când se lucrează 10, 11, 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, nu ai timp să înveți germană”, explică părintele Peter Kossen.

Pe 9 mai, un bărbat cu mască a protestat în fața abatorului Westfleisch din Coesfeld, unde peste 200 de muncitori au fost confirmați cu COVID-19.

Preotul a avut o pancartă cu mesajul: “Puneți capăt sclaviei moderne”. Exploatarea lucrătorilor imigranți a fost recunoscută public recent și de ministrul muncii german Hubertus Heil.

Libertatea a vrut să afle care poate fi motivația unui paroh german, implicat într-o cauză care poate părea îndepărtată de interesele și preocupările sale. 

– Când ați început să vă implicați la nivel social și politic, să vorbiți public despre condițiile de muncă din abatoare? Și care a fost motivul implicării dumneavoastră?
– În 2011, am început să lucrez într-un oraș nou, la o biserică din nordul Germaniei, la 100 km față de orașul unde sunt acum. Era și zona în care eu am crescut, unde m-am întors după 20 de ani. Aici există multe abatoare. Mi-am dat seama că muncitorii din Europa de Est lucrează în niște condiții de muncă foarte rele.

Recomandări

PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi

M-am gândit că cel mai bun lucru pe care îl pot face, ca om al Bisericii, este să atrag atenția public asupra acestora, să vorbesc cu presa.

Era o problemă foarte mare, dar nimeni nu vorbea despre ea. Mulți oameni știau despre asta, dar nimeni nu voia să discute public, pentru că unii făceau profit din asta. Șefii acestor abatoare sunt foarte puternici, au relații politice.

– Cum ați auzit despre aceste lucruri, de la credincioși care veneau la biserică?
– De la Caritas, o organizație care ajută oameni. Mi-au spus că un număr tot mai mare de femei însărcinate a ajuns la ei (Caritas, n.r.), femei din România și Bulgaria. Lucraseră în abatoare, dar când au rămas însărcinate, nu li s-a mai permis să muncească și, în aceeași zi, și-au pierdut și cazarea și au rămas pe stradă.

La un moment dat am făcut un protest în fața unui abator pentru că se lucra duminica. Cineva mi-a spus că problema nu e că muncesc duminica și că suferințele reale sunt condițiile de muncă și de cazare.

Apoi am vorbit despre asta în timpul unei predici și s-a scris într-un ziar local. Am început să primesc o grămadă de informații de la oameni care trecuseră prin povestea asta.

Recomandări

Guvernul a dat 37 de milioane de euro pentru lână în șase ani. Două treimi din acești bani au ajuns la un afacerist lansat în imobiliare alături de tatăl fostului șef al Poliției

– Cum au reacționat enoriașii când ați început să predicați despre situația din abatoare?
– Unii au fost impresionați și recunoscători. “În sfârșit cineva vorbește despre asta public”. Alții au spus că de ce un preot vorbește despre lucrurile astea. Și din zona politică și economică au venit voci care au comentat că asta nu e datoria unui preot, unui om al Bisericii.

– Ce le-ați răspuns celor care v-au zis că asta nu e treaba unui preot?
– Le-am spus că e parte din identitatea mea de creștin să încerc să îi ajut pe cei care suferă și să îi apăr pe cei care au nevoie. Și că e obligația fiecărui creștin să stea de partea celor suferinzi.

-Ați început munca asta în 2011. S-au schimbat condițiile de muncă în abatoare în acești 9 ani? Cum a evoluat situația muncitorilor? Ați observat îmbunătățiri?
– Nu prea. Au trecut niște legi importante, dar problema e că aceste abatoare nu sunt controlate. De exemplu, e interzis în Germania ca muncitorii să plătească pentru echipamentul lor de muncă. Dar până azi, problema asta persistă în multe locuri.

– Deci autoritățile germane au autoritate limitată când vine vorba de aceste abatoare?
– Da, da. Iar unele autorități nu au vrut să schimbe situația, pentru că cei responsabili (patronii abatoarelor, n.r.) sunt foarte puternici, plătesc taxe și cunosc oameni importanți. 

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris

De-a lungul anilor, au mai apărut știri despre situația din abatoare. De fiecare dată autoritățile au spus: acum trebuie să schimbăm ceva, lucrurile trebuie să se îmbunătățească, dar până azi, nu pot să observ că s-a schimbat ceva cu adevărat.

Salariul minim brut e acum de 9,35 de euro pe oră, dar muncitorii lucrează mai mult de 200 de ore pe lună, însă sunt plătiți pentru 160, 170 de ore. În realitate, nu beneficiază de acești 9,35 de euro pe oră.

– Cum discutați cu muncitorii, având în vedere că mulți nu știu germană?
– Asta e o problemă foarte mare. Când se lucrează 10, 11, 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, nu ai timp să înveți germană. De exemplu, refugiații învață germană, iar asta e foarte bine, dar imigranții nu învață limba în mod normal. Prin urmare, nu pot participa la viața reală de aici. Nu pot cere ajutor.

Noi am fondat o asociație care oferă consultanță pentru acești muncitori, în cadrul căreia lucrează un tânăr din România. Vorbește română, a lucrat în abator și este pentru noi un contact important în comunitatea română.

Oferim flyere, avem și o pagină de Facebook, prin care încercăm să atragem atenția, să ne facem cunoscuți.

– Condițiile acestea rele sunt excepția sau regula? Ministrul muncii din România a spus recent că românii muncesc în condiții foarte bune în Germania și că problemele sunt excepții.
– Sunt regula. Există și sectoare în care lucrurile sunt ceva mai bune, de exemplu pentru îngrijitoarele de bătrâni. Dar când vine vorba de abatoare, condițiile proaste sunt regula. În foarte multe sectoare, imigranții sunt exploatați.

– Comunitatea cum se raportează la asta?
– Momentan, oamenii sunt îngroziți, furioși. Citesc, aud despre asta. Chiar și cei din politică spun acum că oamenii din România, Bulgaria sunt tratați prost. Situația nu e nouă. Dar acum se vorbește peste tot despre asta, în urma sutelor de cazuri de COVID-19 la muncitorii din abatoare.

Lucrurile astea revin periodic în presă. Dar când nu cunoști pe nimeni din România, nu îți poți imagina cum e viața lor, cum e să lucrezi 12 ore. Oamenii din estul Europei trăiesc într-o lume paralelă. Nu sunt cu adevărat vizibili.

Cele două lumi nu vin în contact. Uneori, muncitorilor le este interzis să vorbească cu aceștia (cu germanii, n.r.), să discute despre condițiile lor de muncă.

O femeie din România mi-a povestit recent că a venit în Germania acum trei ani. A lucrat cu soțul ei într-un abator, iar în timpul liber au învățat germană. Șeful de tură a încercat să le interzică. “Nu e permis, nu e nevoie să învățați germană, trebuie să munciți”.

Fratele meu e doctor și în fiecare zi vin la el oameni din România, din Bulgaria. Îmi povestește mereu foarte nervos despre ce aude, cum trăiesc oamenii ăștia, cât suferă. 

– Cu ce probleme medicale vin la doctor?
– Cu răni. Cuțitele sunt foarte ascuțite, e foarte periculos să lucrezi cu ele. Dar și cu intoxicații, de la produse de curățat. Costumele de protecție sunt adesea defecte sau nu există deloc. Oamenii lucrează cu dezinfectanți care atacă pielea.

Alții vin cu epuizare totală. Când lucrezi mult timp în condițiile astea, te epuizezi. În plus, locuiesc în condiții foarte proaste, unde nu se pot odihni foarte bine. Fratele meu îmi spune că unii ar avea nevoie doar să doarmă 2, 3 săptămâni. Dar nu au cum.

Oamenii tineri arată ca bătrânii după doar câțiva ani de muncă în condițiile astea.

– Ați cunoscut și oameni mulțumiți de locurile lor de muncă?
– Nu chiar. Da, sunt oameni care fac bani pentru că muncesc foarte mult. Dar mulți muncesc foarte mult fără să primească banii pe care ar trebui să îi primească.

Un bărbat din Ungaria mi-a spus: “Mă așteptam să muncesc foarte mult în Germania. Dar nu mă așteptam să fiu atât de umilit”.

– Ați spus că, din când în când, societatea germană află despre viața aceasta paralelă a imigranților, se îngrozește, dar apoi uită. Credeți că asta se va întâmpla și acum, după valul acesta de revoltă publică?
– Mi-e teamă că da. Dar pe de altă parte, nu am mai văzut atmosfera asta în ultimii ani. Atât de intensă. De la cancelar la ministrul muncii, toți zic că ceva trebuie să se schimbe. Nu sunt convins, dar sper că se va întâmpla asta.

Nu sunt convins pentru că de partea cealaltă, în industria cărnii, există forțe foarte mari, iar acestea vor vrea să împiedice schimbarea. 

Dar problemele astea nu privesc doar industria cărnii, ci și industria de curierat, unde sunt mulți angajați din Europa de Est. Mi-e teamă că deși se va schimba ceva, situația nu se va îmbunătăți cu adevărat.

Partea absurdă e că avem nevoie de oamenii aceștia. Fac o muncă pe care alții nu vor să o facă. Dar deși ne sunt cu adevărat importanți, în același timp sunt folosiți și lipsiți de drepturile lor.

Germania are peste 4 milioane de imigranți din Uniunea Europeană. Iar ca economia să funcționeze, avem nevoie, în fiecare an, de până la 400.000 de oameni noi. Dar oamenii ăștia nu au o voce.

– Românii în general nu sunt foarte conștienți de drepturile lor. Credeți că e valabil și pentru cei care lucrează în Germania?
– Da. De exemplu, există centre de consiliere și în primării. Dar oamenii nu merg pentru că nu sunt obișnuiți să fie ajutați de autorități. Nu cred că instituțiile vor să îi ajute cu adevărat.

– Cunoscând atât de bine situația celor care lucrează în abatoare, vă așteptați ca virusul să se răspândească atât de mult printre muncitori, înainte să apară primele știri despre asta?
– Da. Am trimis o scrisoare publică către prim-ministrului landului Saxonia Inferioară și către ministrul muncii din Renania de Nord-Westfalia. Multe ziare au preluat-o. Le spuneam că oamenii aceștia sunt foarte expuși riscului de infectare, din cauza condițiilor de cazare și de muncă.

– Ați primit vreodată amenințări datorită activismului dumneavoastră?
– Nu am primit amenințări. Doar mesaje de la oameni care erau furioși.

– Le-ați răspuns?
– Dacă mesajele nu sunt total nebune, da. Pentru că de multe ori oamenii aceștia care se enervează nu sunt informați, nu știu de ce protestăm. E de multe ori o problemă de comunicare. Încerc să le explic.

– Există cazuri în care oamenii își schimbă părerea?
– Nu foarte des, dar se întâmplă uneori. La fel ca în situațiile privind traficul de persoane. Mulți nu știu că multe dintre fetele din România sau Bulgaria care se prostituează sunt victime ale traficului de persoane.

Iar când le explic asta, oamenii spun, ok, nu știam asta, nu credeam că e posibil.

– Ce părere are Biserica despre activismul dumneavoastră?
– Episcopul nu e foarte fericit, spune că un preot nu ar trebui să atace, să provoace, să facă scandal. Dar nu îmi interzice să fac asta.

– Dar este ceva comun printre preoți să vorbească despre lucrurile astea public?
– Nu sunt foarte mulți care fac asta.

– Ați fost mereu implicat social?
– Da. (râzând). Nu sunt foarte înalt, dar am o voce puternică.

– Nu vreau să vă mai rețin, așa că asta e ultima întrebare. Vă amintiți un episod anume, ceva care v-a impresionat în anii aceștia de activism?
– Momentele când am simțit că oamenii și-au câștigat stima de sine. Când am putut să îi ajut să realizeze că au drepturi. “Nu am voie doar să muncesc, am și dreptul să fiu tratat corect”. Momentele când oamenii erau fericiți, când conștientizau că nu sunt doar forță de muncă, dar și cetățeni, că sunt parte a acestei societăți, a prosperității. “Este și prosperitatea mea”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro