UPDATE ora 14:50: Protestul a ajuns la final, după ce angajații și administrația au ajuns la un acord privind creșterile salariale.
„Am semnat documentul cu administraţia, cu creştere salarială de 1 martie de 1.500 de lei. Protestul a încetat. Le-am transmis oamenilor acest lucru. Astăzi, au primit 3.000 lei reprezentând compensarea facturilor din decembrie, ianuarie, februarie, câte o mie de lei pentru fiecare lună”, a declarat liderul de sindicat de la Rafinăria Petromidia, Petre Tancău, pentru news.ro.
Știrea inițială: Printre revendicările protestatarilor se numără creșteri de salarii începând din decembrie, condiții mai bune de muncă și încadrarea în grupa de muncă superioară care le-ar permite să iasă mai repede la pensie.
„Suntem în negocierea salarială din luna septembrie, am încheiat negocierea contractului colectiv de muncă, dar nu s-a finalizat creșterea salarială. Am cerut o creștere salarială de 1.500 de lei, deocamdată nu sunt mandatați să finalizeze negocierile și că dau acum o primă de 3.000 de lei și negociem prin februarie, dar oamenii nu acceptă așa ceva”, a declarat liderul sindical de la Petromidia, Petre Tancău, pentru EuropaFM.
Activitatea din rafinărie nu este blocată în prezent, dar protestatarilor au început să li se alăture la primele ore și angajați din tura de zi.
Protestatarii sunt nemulțumiți că cei din conducere resping negocierea cu sindicatul, care a cerut majorarea drepturilor salariale. Ei cer ca creșterile să fie făcute direct din luna decembrie.
Rompetrol Petromidia a precizat că va furniza un punct de vedere privind protestul.