Protestul locuitorilor din Valea Lupului a fost anunțat pentru duminică, începând cu ora 16. Oamenii vor recurge la un gest șocant pentru a atrage din nou atenția autorităților. Un localnic a anunțat că va mărșălui cu un sicriu de copil!
Omul vrea să atragă atenţia că nenorocirea unui accident pe trecerile de pietoni din Valea Lupului poate lovi orice familie din comunitatea lor, relatează ziaruldeiasi.ro.
„Eu ies să protestez pentru că nu vreau să transformăm Valea Lupului într-un cimitir în care să ne plângem copiii, fraţii, părinţii şi prietenii. La cât de indiferente sunt autorităţile, în câţiva ani vom ajunge cea mai depopulată comună din ţară şi asta nu pentru că ne pleacă locuitorii ci pentru că cineva îi trimite în Rai”, a spus Liviu Dulgheru.
„Protestăm pentru a se lua măsuri concrete cu deadline-uri asumate de către fiecare parte implicată. Mai protestăm pentru că primarul din Valea Lupului asteaptă să vină alte autorităţi să îi facă treaba. Şi-a asumat un studiu tehnic pentru amplasarea de pasarele la întâlnirea de la Prefectura de acum un an pe care l-a picat la vot în Consiliul Local Valea Lupului”, a spus un alt localnic.
Locuitorii din Valea Lupului au protestat și în urmă cu o săptămână, când aproximativ 50 de oameni au blocat trecerea de pietoni de pe șoseaua E583, de la ieșirea dinspre Iași spre București. Ei au traversat în sus și în jos, ca să atragă atenția asupra faptului că autoritățile sunt nepăsătoare.
Sursa foto: ziaruldeiasi.ro
Citește și: