Întrebată de ce a venit în Piața Victoriei, femeia a început să cânte: ”Iu-iu-iu-iu-iu, mama-și leagănă pruncu / Cântă, cântă, tu cea mai frumoasă stea / Cântecul de dor m-apasă, când aud același glas / Care tot mereu mă cheamă, puiul mamii, vino-acas! ”.

Apoi a continuat să cânte și a spus că ea este: ”Protestatara mătușa Marioara / Eu sunt din județul Teleorman, mă lupt cu cel mai mare șarlatan / Acolo-i vicleanu, acolo-i șarlatanu / Jos cu ei, sunt numai o șatră de mișei”.

Femeia, care a fost văzută la mai multe mitinguri, a spus că și-a cheltuit banii de concediu ca să vină la mitingul de la București, dar că nu îi pare rău, pentru că a vrut să fie solidară cu oamenii ”care nu permit sa fie călcați în picioare”.

Mai mulți oameni au venit încă de dimineață în Piața Victoriei, pentru mitingul diasporei, unde își manifestă dezaprobarea față de conducerea PSD și Guvernul Dăncilă. Manifestanții au venit cu steagul României, precum și cu pancarte pe care erau afișate mesaje împotriva clasei politice aflate la putere.

Românii din diaspora cred că țara a ajuns în pragul colapsului și au datoria, chiar și pentru o zi, să fie alături de frații lor rămași acasă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News