În imaginile apărute pe rețelele sociale, unii dintre demonstranți sunt văzuți numărând bani în reședința președintelui căruia i-a cerut demisia, nemulțumiți de felul în care a gestionat criza economică gravă prin care trece țara.
Protestatarii au găsit o sumă mare de bani în palatul prezidențial, bani care ar fi fost predați ulterior unităților de securitate, notează cotidianului srilankez Daily Mirror.
Ar fi vorba de aproape 17 milioane de rupii srilankeze (circa 50.000 de dolari – n.r.), potrivit unor informații care circulă pe Twitter. Autoritățile din Sri Lanka au spus că situația este investigată.
Protestatarii au înotat în piscina președintelui
Orașul Colombo, capitala statului insular din Oceanul Indian, a fost sâmbătă scena unor proteste de amploare pe fondul crizei economice profunde care afectează țara. Revoltele au culminat cu intrarea manifestanților în reședințele președintelui Gotabaya Rajapaksa și premierului Ranil Wickremesinghe, ambii aflați în prezent în locuri necunoscute.
Cerând demisia președintelui, mii de oameni au luat cu asalt palatul prezidențial, trecând peste cordoanele de securitate și au fost văzuți apoi ieșind pe unul dintre acoperișurile clădirii sau făcând baie în piscina din incintă.
Protestatarii au pătruns și în reședința privată a premierului și au incendiat clădirea.
Poliția a folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene într-o încercare de a-i opri pe manifestanții înfuriați de criza economică fără precedent. În cele din urmă, forțele de ordine nu au reușit să stăpânească mulțimea, care a luat cu asalt casa prim-ministrului.
Ranil Wickremesinghe, care a ajuns la conducerea cabinetului în luna mai, a anunțat că va demisiona din funcție. Și președintele Gotabaya Rajapaksa a acceptat să renunțe la funcție și își va prezenta demisia miercuri, 13 iulie.
Fotografie principală: EPA/Twitter