Organizatorii, printre care se află și actorul Mark Ruffalo,  au afirmat că speră ca această  manifestaţia va fi o dovadă de unitate şi un preludiu la ceea ce organizatorii speră să fie un week-end de proteste în toată ţara.

Imediat după rezultatul alegerilor din 8 noiembrie, câștigate de Trump, oamenii au protestat seară de seară, de multe ori chiar în fața clădirii Trump Tower din Manhattan, însă aseară protestatarii s-au făcut auziți la un miting lângă Central Park, scandând „Nu ești președintele nostru”.

“Trump este o ameninţare directă pentru mine şi umanitatea mea”, a declarat Ravenne Reid, în vârstă de 19 ani, elevă la Colegiul John Jay, și participantă la miting. “Sunt îngrijorată în legătură cu creditele pentru studenţi şi în legătură cu drepturile femeilor şi în legătură cu alte un milion de lucruri. Nu puteam să nu fiu aici”, a adăugat ea.

“Mii de new-yorkezi se unesc pentru a se apăra reciproc, aşa cum vom face în fiecare zi pentru a apăra valorile pe care le preţuim, pentru a lupta pentru asistenţă medicală, justiţie, drepturile imigranţilor şi combaterea schimbării climatice”, a declarat Ruffalo, într-un comunicat, înainte de miting.

Robert De Niro a vorbit în faţa manifestanţilor de la New York pentru a ironiza obiceiurile lui Trump pe Twitter, iar apoi Alec Baldwin l-a imitat pe Trump, glumind că se îndreaptă spre Consulatul rus. El a îndemnat apoi la o 100 de zile de opoziţie.

Cher a declarat că a luat parte la miting pentru că vrea să le arate oamenilor „pericolul”. Ea şi-a exprimat îndoiala că Trump va găsi Casa Albă pe gustul său. “Dormitorul Lincoln este extraordinar, dar nu este mare”, a subliniat artista.

Şi primarul democrat al oraşului, Bill de Blasio, a participat la protest. “Mâine (vineri – n.r.), Donald Trump va avea puterea, dar mâine (vineri – n.r.) şi voi veţi avea puterea. Poate că Donald Trump controlează agenda la Washington, dar noi controlăm destinul nostru ca americani”, a subliniat el.

Donald Trump va fi învestit astăzi în funcția de președinte al SUA. El va depune jurământul pe treptele Capitolului în Washington DC. 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News