„Foc catastrofal la BTV. Se propagă repede. Aşteptăm ajutor de la serviciul de pompieri. Multe persoane sunt prinse în interior”, transmite canalul de televiziune. „Sute de manifestanţi au incendiat clădirea recepţiei”, relatează Agerpres.

AFP citează un oficial al instituției, sub rezerva anonimatului, care a pecizat că sute de manifestanţi au luat cu asalt mai multe clădiri, incendiind cel puţin 60 de vehicule şi un imobil de birouri.

Ei au incendiat mai întâi un post de poliţie la Rampura, după care poliţia a deschis focul asupra lor”, a afirmat acesta, referindu-se la un cartier al capitalei Dacca.

„I-au urmărit pe poliţişti în timp ce se refugiau în clădirile BTV. Manifestanţii furioşi au semănat apoi haos aici”, a mai spus responsabilul citat.

Represiune violentă a forțelor de ordine

Forţele de ordine din Bangladesh au efectuat în această săptămână o violentă represiune împotriva manifestaţiilor studenţeşti care durează de mai multe săptămâni, cerând reforme în privinţa regulilor de angajare în funcţii publice.

Cel puţin 32 de persoane au decedat în confruntările din această săptămână, potrivit ultimului bilanţ de joi.

Studenţii protestează față de sistemul de alocare a locurilor de muncă publice despre care afirmă că favorizează aliaţii partidului de guvernământ.

Manifestațiile au escaladat începând de luni la ciocniri violente între protestatari, poliţie şi studenţi proguvernamentali în campusul Universităţii Dacca.

Protestatarii au avertizat miercuri seara că vor impune joi o „blocadă completă” în întreaga ţară, ca răspuns la atacurile continue ale forţelor de securitate asupra lor.

FOTO: Captură video

Urmărește-ne pe Google News