„Unele țări nu respectă regulile, nu au controale de calitate”, spune Juan, care cultivă lămâi în Andaluzia și care acum participă la protestul fermierilor care au blocat portul Malaga.

Sătui de situația pieței și încurajați de proteste similare din alte state europene, fermierii spanioli și-au scos marți tractoarele din hambare, cu două zile înaintea protestelor programate de principalele asociații de fermieri din țară. Ei au blocat mai multe autostrăzi majore, marți dimineață, în toată țara, au declarat autoritățile rutiere.

Protestele au determinat guvernul spaniol să distribuie o subvenție suplimentară de 269 de milioane de euro pentru 140.000 de fermieri, iar Comisia Europeană să renunțe la un plan de reducere la jumătate a utilizării pesticidelor.

În ultimele săptămâni, fermierii din numeroase țări europene, printre care Germania, Franța și Belgia, au organizat proteste care uneori au devenit violente.

Fermierii spun că exigențele impuse de UE pentru a proteja mediul îi fac mai puțin competitivi decât colegii din alte regiuni, cum ar fi America Latină sau statele europene din afara UE. De asemenea, ei se plâng de măsurile birocratice din ce în ce mai obscure.

Maroš Šefčovič, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, a declarat miercuri dimineață, în dezbaterile din Parlamentul European, că, deși sectorul agricol a dat dovadă de „reziliență remarcabilă”, Europa „trebuie să se asigure că sistemul nostru alimentar este, de asemenea, potrivit pentru viitor”.

Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari
Recomandări
Cadoul Înaltei Curți pentru impostorii din decembrie 1989: Judecătorii îi ajută pe Ion Iliescu și pe oamenii săi să-și păstreze certificatele de revoluționari

„Cu Green Deal am pus deja în aplicare o foaie de parcurs ambițioasă care să ne conducă către acel viitor. Și totuși, realitatea schimbărilor climatice, pierderea biodiversității, deficitul tot mai mare de resurse, șocurile prețurilor și o piață globală din ce în ce mai competitivă au un impact uriaș asupra sectorului agricol și comunităților rurale”, a declarat Šefčovič.

El a subliniat că la nivelul Comisiei sunt vizibile protestele fermierilor și este recunoscută solicitarea lor de a acționa pentru asigura viitorul acestui sector. „Fermierii noștri merită să își câștige un trai decent. Și asta se va întâmpla doar dacă lucrăm împreună pentru a ne atinge obiectivele privind clima și biodiversitatea”, a spus oficialul european.

În schimb, Copa Cogeca, principalul grup de lobby european în domeniul agriculturii, a numit dezbaterea din Parlamentul European drept „un joc de a arunca responsabilitatea” și a spus că este timpul ca politicienii să asculte.

„În ultimele săptămâni la Bruxelles am văzut și am citit toate opiniile posibile. E timpul să-i ascultăm pe cei care lucrează zilnic pământul și care au experiență în domeniu, fermierii și cooperativele lor. Și asta este valabil atât înainte, cât și după alegeri”, a cerut Copa Cogeca.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

Iulix10   •   08.02.2024, 06:42

Cam mult se discuta si nu se face nimic pentru fermieri.

K476   •   07.02.2024, 19:30

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.

Luna2023   •   07.02.2024, 16:58

Bravo ca lupta pentru drepturile lor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Cum comentează Iulia Albu ținuta în care Elena Lasconi a venit la alegeri și gestul ei, de a veni cu prăjituri și cafea
Viva.ro
Cum comentează Iulia Albu ținuta în care Elena Lasconi a venit la alegeri și gestul ei, de a veni cu prăjituri și cafea
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Scandal monstru la o secție de votare din București
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Scandal monstru la o secție de votare din București
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
GSP.RO
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Elle.ro
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Financiarul.ro
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Observatornews.ro
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI