Manifestaţii, sub sloganul „Salvaţi Internetul!”, au avut loc şi la Berlin, Stuttgart, Magdeburg, Rostock, Leipzig şi în alte oraşe.
Una dintre cele mai mari acţiuni de protest a avut loc la Munchen, unde poliţia susţine că au participat 40.000 de persoane. Alte 10.000 au manifestat la Koln, conform organizatorilor. Poliţia estimează la 6.000 numărul participanţilor la manifestaţia din Hamburg şi la 3.200 la cea din Hanovra, potrivit Agerpres.
„Avem într-adevăr nevoie de o reformă a dreptului de autor, care simplifică şi uniformizează totul la nivel european, dar interesele industriei s-au afirmat din nou aici”, explică Julia Reda, deputată europeană din partea partidului Piraţilor din Germania, puternic mobilizat împotriva acestui proiect.
Citește și
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!