Potrivit organizatorilor, câteva sute de persoane s-au alăturat la ceea ce ei au numit un protest săptămânal ”non-partizan” în oraşul Stuttgart din sud-vestul ţării, informează DPA, preluată deAgerpres.

Iniţiatorul protestului, Michael Ballweg, a susţinut că 5.000 de persoane s-au alăturat demonstraţiei, în creştere faţă de cele câteva sute în urmă cu o săptămână.

Poliţia din Stuttgart nu a oferit estimări privind numărul de participanţi, dar a spus că adunarea s-a desfăşurat fără incidente şi că demonstranţii au respectat în mare parte distanţa unii de alţii.

Polițiștii au supravegheat manifestanții din Berlin FOTO: EPA-EFE/CLEMENS BILAN

Ballweg a spus că mişcarea Querdenken, o denumire care s-ar traduce prin gândire laterală, cere restabilirea drepturilor fundamentale, precum libertatea de adunare şi libertatea religioasă.

Acestui specialist în tehnologie i s-a interzis iniţial să organizeze o demonstraţie de către municipalitate, însă Curtea Constituţională din Germania a anulat decizia.

În acelaşi timp, în capitala Berlin, poliţia a transmis că circa 300 de protestatari s-au adunat în Piaţa Rosa-Luxemburg din centru.

Poliţia locală a aprobat numai două proteste cu până la 20 de participanţi fiecare. Însă cu 15 minute înainte de începerea demonstraţiilor, poliţia i-a atenţionat pe Twitter pe potenţialii noi protestatari că zona era plină.

Un protestatar cu cască de pilot FOTO: EPA-EFE/CLEMENS BILAN

Adunările în aer liber înregistrate sunt permise la Berlin cu un număr de până la 20 de persoane. Începând de luni, această regulă va fi relaxată pentru a permite grupuri de până la 50 de persoane.

Câteva sute de demonstranţi s-au adunat la Berlin în ultimele după-amieze de sâmbătă, printre ei numărându-se cunoscuţi populişti de dreapta şi adepţi ai teoriilor conspiraţiei, potrivit DPA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News