„Faptul că trupele ruse sunt în oraș, nu înseamnă că orașul este ocupat”. Este explicația dată de o jurnalistă ucraineană, care însoțește imaginile din Herson.

Într-o altă filmare se aud câteva focuri de avertisment trase de soldații ruși. Ucrainenii nu fac niciun pas în spate.

„În Herson, oamenii au ieșit și să protesteze împotriva ocupației #rusești. Ocupanții încearcă să împrăștie mitingul cu focuri în aer”, este mesajul transmis de publicația belorusă Nexta.

Manifestația a început încă de dimineață, iar pe parcusul zilei numărul manifestanților a crescut. ”Prezență uriașă la un protest împotriva ocupației ruse din Hersonul ocupat de ruși”, a scris corespondenta The New York Times de la Moscova, în dreptul unei filmări.

Armata rusă a anunţat miercuri dimineaţă că a capturat orașul Herson, situat nu departe de Peninsula Crimeea, cu circa 290.000 de locuitori.

Ulterior, autorirățile ucrainene au confirmat că armata rusă deține controlul în Herson. Primarul orașului a cerut sprijinul comunității internaționale și mass-media pentru prevenirea unei catastrofe umanitare în oraş.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News