Mii de persoane, printre care și antreprenori și comercianți s-au adunat în Piața Independenței, cunoscută sub numele de Maidan, pentru a participa la un protest față de restricțiile care au fost decise recent în Ucraina.
Săptămâna trecută
s-a hotărât închiderea şcolilor, universităţilor, magazinelor neesenţiale,
restaurantelor, sălilor de cinema şi de sport în perioada 8-24 ianuarie, pentru
a încerca oprirea valului pandemic.
Poliția i-a
împiedicat pe protestatari să instaleze corturi în piață, publicațiile locale
informând că s-au folosit gaze lacrimogene împotriva lor.
Un jurnalist al AFP transmite că a văzut ambulanţe îndreptându-se spre piaţă şi un manifestant a fost scos din mulţime. Nu a fost avansată nicio cifră în ceea ce priveşte numărul de răniţi în rândul manifestanţilor.
Poliția a
anunțat că 40 de poliţişti au suferit arsuri la nivelul ochilor după ce
manifestanţi au aruncat cu bombe lacrimogene, iar unul a fost rănit la cap.
În Ucraina
s-au înregistrat până în prezent peste 909.000 de cazuri de contaminări cu noul
tip de coronavirus, dintre care 15.480 s-au soldat cu deces.
Populația acestei țări se ridică la aproape 40 de milioane de locuitori.