Manifestanţii din Arondismentul al XVIII-lea din nordul Parisului au dat foc la gunoaie şi tomberoane, în timp de forţele antirevoltă au răspuns cu gaze lacrimogene.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Protestele au dus la peste 200 de arestări în toată Franţa, după ce un tânăr susține că a fost violat în timpul arestării. La scurt timp, au avut loc confruntări între locuitorii suburbiei franceze și forțele de ordine.

Potrivit versiunii lui Théo, care a povestit despre ”lovituri”, scuipături şi insulte în timpul arestării, unul dintre ofiţeri i-a ”împins în mod voit” un baston în fese.

Unul dintre dintre poliţiştii implicaţi, în vârstă de 27 de ani, a fost inculpat pentru viol, iar trei colegi de-ai săi, în vârstă de 24, 28 şi 35 de ani, pentru violenţe în grup. Cei patru poliţişti au fost suspendaţi.

În 2005, aceleaşi suburbii nordice ale metropolei pariziene au fost zguduite de ciocniri extrem de violente, care au atras atenţia presei internaţionale. Deşi mult mai limitate decât în urmă cu 12 ani, aceste ciocniri amintesc de tensiunea permanentă din aceste suburbii, unde rata şomajului este cu mult peste medie, iar populaţia este în mare parte formată din imigranţi.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News