În faţa Guvernului, s-au strâns miercuri seară aproximativ 500 de persoane, care la un moment dat au intrat în carosabil și au blocat traficul în fața Guvernului. Protestatarii au fost oameni tineri, cu media de vârstă între 30 și 35 de ani, mulți fiind cu bicicletele, iar scandările sunt cele clasice, care au fost și la protestele care au vizat OUG 13… „Demisia”, PSD, ciuma roșie, „România, trezește-te!”.
Protestul, intitulat „Justiția e în pericol”, a fost organizat pe rețelele de socializare, la câteva ore după conferinţa de presă susţinută de ministrul Justiţiei, în care au fost anunţate modificări importante la legile Justiţiei.
„Guvernarea PSD a poruncit, Tudorel Toader s-a executat!. După marțea neagră, propunerile de masacrare ale legilor Justiției prezentate astăzi de ministrul Justiției sunt punctul culminant al luptei împotriva DNA și justiției independente. Un om care spune răspicat „REZIST!” face mai mult pentru viitorul țării decât un guvern și o majoritate parlamentară cu apucături mafiote. Iar împreună putem să decidem noi viitorul. Vino în Piața Victoriei în această seară. Vom fi 2, vom fi 10, vom fi 100 sau poate câteva mii. Oricare dintre variante e mai bună decât să tăcem. Lupta anticorupție riscă să devină istorie fără implicarea noastră”, se arată în mesajul de mobilizare de pe Facebook.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat miercuri mai multe modificări aduse legilor Justiției. Astfel, președintele României nu va mai numi șefii DNA și DIICOT, aceștia urmând să fie numiți de CSM, la propunerea ministrului Justiției. De asemenea, se va înființa o secție specială în cadrul Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru anchetarea magistraților.
Ulterior anunțului făcut de ministrul Justiției, premierul Mihai Tudose a transmis că i-a cerut ministrului Justiției să comunice bine modificările la legile justiției, pentru a înțelege toată lumea.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, printr-un comunicat oficial, că propunerile prezentate de ministrul Justiției reprezintă un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție. ”Dacă acest amalgam de măsuri va fi asumat de Guvern și aprobat de Parlament, eforturile României de mai bine de 10 ani vor fi anulate și justiția se va întoarce în timp, într-o epocă în care era subordonată politicului”, atrage atenția șeful statului.
FOTO: Arhivă
Citește și: Cazul Andradei, tânăra bolnavă de cancer despre care mama sa spune că a fost „maltratată de Spitalul Universitar din București”
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro