În capitala Republicii Moldova au fost organizate manifestații de către Platforma Demnitate şi Adevăr, condusă de Andrei Năstase, și  de Partidul Nostru (prorus, centru-stânga), condus de primarul oraşului Bălţi, Renato Usatîi, şi de Partidul Socialiştilor (prorus, extremă-stânga), condus de Igor Dodon.

Potrivit Mediafax, marșul a început în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, după care manifestanţii s-au îndreptat spre instituţii aflate sub controlul Partidului Democrat (PDM, proeuropean, centru-stânga) – Procuratura Generală, Centrul Anticorupţie, Curtea Constituţională -, contestând din nou influenţa exercitată de controversatul om de afaceri Vladimir Plahotniuc.

În cadrul manifestației, a fost creat Consiliul Salvării Naționale, s-a cerut demisia conducerii Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Comisiei Electorale Centrale (CEC) și a Companiei de Stat Teleradio Moldova, dar și a șefului interimar al poliției, Gheorghe Cavcaliuc. Protestatarii au poposit și în fața Centrului Național Anticorupție (CNA).

Protestul s-a încheiat în jurul orei 18.30. Liderii protestatarilor le-au dat autorităţilor ultimatum să stabilească alegeri anticipate până joi.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News