Kremlinul a precizat că asupra Belarusului se aplică presiune externă, dar nu a menţionat cine face acest lucru.

Susţinătorii lui Lukaşenko s-au adunat, duminică, în centrul Minskului pentru prima dată de la alegeri pentru a-şi exprima sprijinul faţă de el în condiţii de securitate sporită, în timp ce mai târziu în oraş urmează să aibă loc un marş de amploare împotriva preşedintelui.

Unii dintre susţinătorii săi agitau steaguri naţionale şi strigau „Pentru Belarus!” sau „Pentru Batka!”, o poreclă a lui Lukaşenko, în timp ce la boxe se difuzau cântece patriotice.

Canalele media ale opoziţiei susţin că regimul a adus oamenii cu autobuzele din alte părţi ale ţării. Reuters menţionează însă că nu a putut verifica independent aceste informaţii.

În ultimele zile, un număr mare de oameni au protestat împotriva președintelui Alexander Lukașenko. Mii de protestatari din Belarus au fost arestați. Protestatarii eliberați au povestit că au fost bătuți, lăsați fără apă și mâncare, privați de somn și de îngrijiri medicale.

Urmărește-ne pe Google News