Alte câteva sute de americani au demonstrat vineri seara în faţa Casei Albe, informează AFP.
The last moments of @CNNValencia‘s live shot from the entrance of the CNN Center in Atlanta before he moved to another location. pic.twitter.com/B7ZlYyt6xz
— Oliver Darcy (@oliverdarcy) May 30, 2020
Moartea lui George Floyd, luni, în Minneapolis, în timpul unei arestări violente, a reînviat sensibilităţile rasiale în SUA.
Purtând pancarte pe care puteau fi citite sloganuri precum „Stop Killing Us” (Nu ne mai ucideţi) şi „Black Lives Counts” (Vieţile celor de culoare contează), protestatarii au cerut să se facă „dreptate pentru George Floyd” în faţa reşedinţei preşedintelui Donald Trump, potrivit Agerpres.
Înregistrări video, devenite virale, au fost făcute de trecători care au asistat luni la scena în care un poliţist alb din oraşul Minneapolis îl trânteşte pe George Floyd apăsând cu genunchiul pe gâtul acestuia timp de câteva minute, în timp ce victima îi spune că nu mai poate respira.
De la difuzarea acestor înregistrări video demonstraţii ce s-au transformat în revolte au avut loc în Minneapolis, în special în apropierea secţiei de poliţie unde lucrează cei patru poliţişti implicaţi în incident, dar şi în alte oraşe din SUA. Până vineri, protestele s-au extins în multe oraşe americane, de la Detroit şi Atlanta până la New York, Houston şi Washington.
Poliţistul implicat în moartea lui George Floyd a fost arestat şi acuzat vineri de omor, o măsură „tardivă” şi insuficientă, conform familiei victimei.”Vrem inculpare pentru omor voluntar cu premeditare. Şi vrem să îi vedem arestaţi pe ceilalţi poliţişti” (implicaţi), conform unui comunicat dat publicităţii de familia lui George Floyd.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!