UPDATE ora 23.05: Mai multe mașini ale jandarmeriei au venit în Vama Siret pentru a descongestiona traficul la punctul de frontieră, a relatat Antena 3.

„Au parcat toate mașinile în fața noastră și cred că se pregătesc să aibă o discuție cu noi. Cred că sunt 20 de mașini, nu vreau să exagerez, și pe o parte, și pe cealaltă, nici nu le văd capătul”, a declarat Cătălin Gafițescu, unul dintre fermierii care protestează în vama Siret.

UPDATE ora 19.30: ASF a plafonat RCA la 9.000 de lei pentru transportatori.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a stabilit noua formulă de calcul a primei recomandate pentru asiguraţii cu risc ridicat care au autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone. Astfel, valoarea maximă a primei recomandate nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0.

„Noua formulă de calcul va face ca valoarea maximă a primei recomandate să nu depășească 9.000 de lei la clasa B0, adică foarte aproape de tariful de referință. Va fi un preț sustenabil, sub țările din jurul nostru, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilitățile firmelor cu flote mari”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

UPDATE ora 19.20: Protestatarii de la Afumați, Ilfov, au susținut că ei nu se vor alătura manifestației care începe duminică, 21 ianuarie, în Piața Constituției din București, au relatat Agrointel și TVR.

Agricultorii și transportatorii care protestează la Afumați de 10 zile au precizat că „ne-am strâns pentru a ajunge mai aproape de decidenții din România, pentru a transmite problemele reale cu care ne confruntăm și a cere modificarea legislației” și că „nu ne asociem cu niciun partid sau grupare politică și nu acceptăm ca vreun politician să se erijeze în reprezentantul nostru”, potrivit comunicatului citat de Agrointel.

UPDATE ora 19.05: Fermierii din Arad și Timiș au organizat o dezbatere în Piața Victoriei din Timișoara,  pentru a-și prezenta revendicările și problemele grele cu care se confruntă agricultura, a relatat Ziua de Vest.

Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatului Agroindustrial Curtici, a venit din Arad. „V-am spus că ajungem aici în stradă să protestăm și în continuare ne ducem în abis. Dacă astăzi încă 15% mai e producție internă, suntem care producem, o să se ajungă să se lichideze totul, să se termine producția de carne de porc din România”, a spus el.

Cosmin Micu, fermier din Arad, a declarat că agricultorii au ieșit în stradă pentru că au probleme foarte mari și că este nevoie de ajutorul Guvernului. „Agricultura nu a fost îndatorată în ultimii 34 de ani, așa cum a ajuns astăzi. Cine sunt Guvernul și parlamentarii României ca să îi desconsidere pe agricultorii țării, fiindcă au ieșit în stradă și stau în frig ca să își ceară drepturile?”, s-a revoltat fermierul.

„Atunci noi suntem instigatorii țării, că am ieșit aici în Piața Victoriei din Timișoara pentru a ne cere drepturile? Până când să mai acceptăm asta, că nu se mai poate?! Cerem întâlnirea urgentă cu ministrul agriculturii, președintele comisiei de agricultură, președintele Academiei de Științe Agricole și cu directorul general APIA pentru a ne spune revendicările și durerile, și problemele cu care agricultura se confruntă! Nu mai suportăm să fim batjocoriți în România”, a adăugat Micu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

UPDATE ora 18.40: Protestele fermierilor şi transportatorilor au continuat și în judeţul Satu Mare, aproximativ 50 de utilaje fiind la Vama Halmeu, a relatat news.ro. Autorităţile au creat o bandă specială pentru autoturismele şi camioanele care se întorc în Ucraina.

„Jandarmii sătmăreni, cu sprijinul colegilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca monitorizează activităţile de protest ale transportatorilor şi fermierilor din judeţul Satu Mare. Jandarmii acţionează pentru siguranţa participanţilor, prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură antisocială care ar putea tulbura desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă a acestei manifestaţii”, a transmis Jandarmeria Satu Mare.

UPDATE ora 18.30: Zeci de fermieri și transportatori stau de zece zile în Afumați, la intrarea în București, a relatat Europa Liberă.

„Prețul la carburant e mărit, prețul la asigurări – mărit, de am ajuns în momentul de față de ne convine mai mult să stăm parcați decât să circulăm pentru că taxele sunt foarte-foarte mari și nu ne mai permitem să le plătim”, a spus transportatorul Claudiu Crăciun (28 de ani).

El a spus că are două camioane și că afacerea lui se apropie de final. Pentru un cap tractor, de exemplu, la care plătea anul trecut o asigurare de 10.000 de lei, acum i se cere aproape triplu, a susținut el pentru Europa Liberă.

„Cer inspecții tehnice la tractoare, asigurări, cu ce să plătim? N-avem cu ce plăti. Avem rate la tractoare, datorii la semințe, la îngrășăminte. Statul român nu ne sprijină cu nimic”, a spus și Gheorghiță Cucoranu (41 de ani), fermier din Iași.

UPDATE 17:10 Poliția a deschis dosar penal pentru blocarea unui drum public și a suspendat permisele de conducere ale șoferilor pentru nerespectarea indicațiilor polițistului, potrivit g4media.ro.

UPDATE 14:03 Circulația a fost restabilită pe Autostrada București-Ploiești, transmite Observatorul Prahovean. Polițiștii acționează pentru fluidizarea traficului.

UPDATE 13:40 Traficul rutier este blocat pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti, după ce trei capete tractor au oprit pe carosabil, iar şoferii protestează. Pe sensul către Ploieşti s-a format o coloană de 6 kilometri.

„Pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, la kilometrul 62, pe sensul de mers către Ploieşti, în zona localităţii Dumbrava, judeţul Prahova, în contextul protestelor transportatorilor şi ale fermierilor, 3 capete tractor au oprit pe carosabil, blocând banda de urgenţă, banda 1 şi banda 2”, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul IGPR.

Sursa citată a precizat că protestatarii au coborât din autovehicule şi merg pe jos. Poliţiştii anunţă, de asemenea, că s-a format coloană de aproximativ 6 kilometri, pe sensul către Ploieşti.

Nicușor Dan a anunțat cum se va desfășura manifestația din București

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că fost semnat un protocol pentru protestul care începe duminică, 21 ianuarie, în Piața Constituției, și care va dura trei zile. Organizatorul a estimat un număr de 5.000 de manifestanți.

„Protocolul spune că intrarea în Bucureşti se face pe șoseaua Alexandriei între 6.00 și 7.00 dimineaţa. Ieşirea din Bucureşti se face tot pe șoseaua Alexandriei, între 22.00 şi 23.00. (Protocolul, n.r.) obligă organizatorul să comunice instituţiilor de ordine numerele de identificarea ale maşinilor şi un număr de organizatori, cu care Poliţia şi Jandarmeria să fie în contact pe perioada manifestării”, a precizat edilul general, la B1 TV, potrivit Agerpres.

El a adăugat că au fost cazuri în care numărul participanţilor a fost mai mare decât cel anunţat, „pentru că numărul acesta este o estimare”.

În ce priveşte faptul că solicitarea de protest a fost semnată de doi avocaţi ai Partidului SOS, condus de Diana Șoșoacă, Nicușor Dan a spus că cererea a fost aprobată pentru că întrunea condiţiile legale.

Joi, Nicuşor Dan a anunţat că a aprobat organizarea unui protest care se va desfășura timp de trei zile, duminică, luni şi marţi, în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de TIR.

Inițial, Nicușor Dan a respins un protest cu 15.000 de mașini în Piața Victoriei.

Fermierii au blocat joi parcarea din centrul Timişoarei, unde vor protesta până pe 24 ianuarie

Mai multe tractoare au început să sosească, joi seară, 18 ianuarie, în parcarea Modex din centrul oraşului Timişoara, unde agricultorii au obţinut avizul să protesteze până pe data de 24 ianuarie.

Agricultorilor li s-au pregătit trei rute de acces în Timişoara cu utilajele, începând de la ora 20.00, de pe Calea Lugojului, de pe Calea Aradului şi dinspre Calea Şagului, atât din nordul, cât şi din sudul oraşului, scrie news.ro.

Sub supravegherea Poliţiei, fermierii şi-au aşezat tractoarele în parcarea Modex, unde vor rămâne până pe 24 ianuarie, perioada avizată de primarul Dominic Fritz. Sunt agricultori veniţi din comunele Livezile, din Tomnatic şi Sandra.

„Eu am avut o discuţie cu fermierii în care m-au asigurat că nu vor afecta un alt perimetru al oraşului, inclusiv în faţa Operei, dacă vor fi evenimente. Eu cred că ei se vor manifesta civilizat şi cred că această soluţie, de a aduce aceste utilaje agricole pe timp de noapte în oraş, a fost o soluţie oarecum de a proteja traficul şi de a nu periclita bunul mers al lucrurilor de mâine”, a declarat viceprimarul liberal Cosmin Tabără.

Protestele au continuat joi seară și la Constanța

Protestele fermierilor şi transportatorilor continuau joi seară, la Constanţa, pentru a şasea zi consecutiv, ei anunţând că se îndreaptă către Portul Constanţa Sud – Agigea.

Potrivit protestatarilor, zeci de vehicule de mare tonaj au plecat în coloană dintr-o parcare de pe şoseaua de centură a municipiului Constanţa şi merg la poarta 10 Bis a portului maritim pentru a o bloca.

Oamenii se mobilizau pe reţelele de socializare, în afară de poarta 10 Bis, unii dintre ei îndreptându-se şi către alte porţi de acces ale portului, conform Agerpres.

Protestatarii nu au exclus posibilitatea ca, la fel ca miercuri seară, să protesteze cu autoturismele şi camioanele şi în unele zone ale oraşului.

Ample proteste au fost, la Constanţa, în serile de sâmbătă şi duminică, fiind paralizat traficul rutier pe şoseaua de centură a municipiului, respectiv bulevardul către ieşirea din oraş spre sudul litoralului. Începând de luni, în fiecare seară fermieri şi transportatori au blocat porţile numerele 7, 9 şi 10 Bis ale Portului Constanţa Sud – Agigea.

Conform reprezentanţilor Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, activitatea economică în portul maritim se desfăşoară normal, nefiind afectată de protestele derulate de fermieri şi transportatori. „Traficul în interiorul portului nu este perturbat, fluxurile de mărfuri ajungând fără întârzieri la operatorii portuari, pe cale ferată, navală şi rutieră”, au declarat aceştia.

FOTO Inquam Photos/Casian Mitu

Coadă de camioane la Vama Siret

Fermierii continuă să protesteze și în Vama Siret, principala revendicare a acestora fiind stoparea importurilor de cereale din Ucraina.

Sensul de ieșire din țară era, în continuare, blocat joi seară de utilaje și tractoare, iar protestatarii sunt hotărâți să nu plece până când autoritățile nu iau măsuri ferme.

Coada de TIR-uri a ajuns până aproape de localitatea Grănicești, la 15 kilometri de Vama Siret. Fermierii au blocat accesul către punctul de frontieră pentru mașinile de transport care ies din țară, dar și pentru cele care au reușit să intre. Doar câte 10 camioane pe oră puteau circula joi seară și doar pe sensul de ieșire din România, relatează TVR Info.

Protestatarii spun că prețul mic al cerealelor care vin din Ucraina dezechilibrează piața, iar pe ei îi duce în pragul falimentului. Fermierii reclamă că au stocuri pe care nu le mai pot vinde decât în pierdere și nu au cu ce să plătească viitoarele lucrări agricole.

Peste 150 de camioane au ieşit, miercuri, din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, după ce, timp de două zile, traficul maşinilor de mare tonaj a fost închis din cauza protestelor fermierilor şi transportatorilor, potrivit datelor centralizate de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Suceava.

Potrivit autorităţilor din Suceava, tranzitul camioanelor pe sensul de ieşire din România spre Ucraina se desfăşoară, începând de miercuri dimineaţă, în coloane de câte zece camioane pe oră, în timp ce pe sensul de intrare în România este complet blocat.

Solicitările protestatarilor, rezolvate parțial

În ședința de guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Executivul va acorda un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina.

În plus, Guvernul va legifera echivalarea permisului auto la categoriile B şi B1 pentru tractoare şi va rezolva şi problema utilajelor agricole, extinzând excepţiile de la înmatriculare şi inspecţie tehnică periodică la categoria vehiculelor lente, astfel că RAR va putea efectua ITP-ul la vehicule agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor.

Ciolacu a precizat că Guvernul are în primă lectură o măsură importantă, amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectaţi de seceta din 2023.

„Aşa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii şi transportatorii. Am discutat şi cu micii fermieri şi transportatori aflaţi în stradă, şi cu marile asociaţii de profil. Este clar că protestele au fost îndreptăţite! Iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerinţele lor sunt absolut legitime. Am promis că vom rezolva problemele oamenilor, iar eu şi acest Guvern ne ţinem de cuvânt!”, a spus premierul, în deschiderea şedinţei de joi de la Palatul Victoria, potrivit news.ro.

Şeful Executivului a arătat că, în privinţa fermierilor, Guvernul are mai multe proiecte.

„Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înfiinţate în toamna lui 2022. Compensaţia pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăşi 280.000 de euro. Estimăm peste 162.000 de beneficiari şi un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja bugetată”, a precizat prim-ministrul.

El a menţionat că „fermierii noştri merită din plin această compensaţie”.

Şeful Executivului a mai spus că i s-a părut de bun simţ şi cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B şi B1 pentru a conduce tractoare.

„Totodată, rezolvăm şi problema utilajelor agricole, extinzând excepţiile de la înmatriculare şi inspecţie tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehicule agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-şi ia utilajele din câmp sau pădure şi să meargă la RAR, ci să fie exact invers”, a mai spus premierul, în şedinţa de guvern.

Prim-ministrul a mai anunţat că „Guvernul are în primă lectură o măsură importantă, amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectaţi de seceta din 2023”.

„Sprijin total măsura şi ştiu că se lucrează susţinut, atât cu Banca Naţională, cât şi cu întreg sistemul bancar şi Consiliul Concurenţei, pentru a găsi cele mai potrivite formule tehnice. Sunt convins că finalizăm repede şi această schemă de ajutor pentru fermierii afectaţi”, a afirmat Ciolacu.

Ciolacu: ASF a găsit calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă

Premierul a mai anunţat joi că va fi modificat modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor şi vor fi stabilite limite, conform legislaţiei europene, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor. El a precizat că ASF a anunţat deja public ca a găsit împreună cu transportatorii calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă.

Ciolacu a spus, în şedinţa de la Palatul Victoria, că în domeniul transportului sunt câteva ordonanţe şi hotărâri de guvern agreate împreună cu reprezentanţii transportatorilor. „Astfel, modificăm modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor şi stabilim limite, conform legislaţiei europene, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor. Ce toleranţe sunt permise în Europa vor fi acceptate şi la noi”, a afirmat premierul, citat de news.ro.

Şeful Guvernului a precizat că, de asemenea, Executivul clarifică şi elemente importante convenite cu transportatorii privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor lente şi atestarea profesională a personalului de specialitate din transportul rutier.

„Corelăm dispoziţiile privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale cu normele internaţionale. Concret, abrogăm limita de despăgubire în cazul contractului national după modelul unei convenţii recunoscute la nivel internaţional, CMR. Iar limita de despăgubire va fi stabilită prin voinţa părţilor exprimată în contractul de transport. Cred cu tărie că aşa reintrăm într-o logică economică”, a ţinut să precizeze Ciolacu.

„Venim azi şi cu dispoziţii mai clare ce reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă. Şi, pe măsură ce vor fi gata noi acte normative, din setul agreat împreună cu fermierii şi transportatorii, nu am vreo reţinere să facem şedinţă de guvern în weekend sau la începutul săptămânii viitoare”, a adăugat prim-ministrul.

Ciolacu a precizat că „ASF a anunţat deja public ca a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă”.

„Va fi un preţ sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu două-trei camioane care nu au posibilităţile firmelor cu flote mari. În plus, se permite plata în rate a RCA şi posibilitatea suspendării poliţei cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive”, a susținut premierul.

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News