În fața TNB s-au strâns nume uriașe ale scenei românești, începând cu Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Claudiu Bleonț și Mihai Călin.

„Ăsta nu e un spectacol, e un protest pentru modul în care e condusă România, pentru modul în care justiția e făcută sluga celor care conduc țara. Sau își închipuie că o conduc. Nu e un spectacol, nu e ușor să protestezi. E un risc asumat. Când lucrurile merg bine într-o țară, n-ai de ce să protestezi”, a spus Victor Rebengiuc.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Când vezi că totul merge din ce în ce mai prost, când vezi că răspunzi cu spatele tuturor intențiilor de bine pe care le comunică și Comisia de la Veneția și Comisia Europeană. Nu le pasă. Ei fac tot ce știu ei să facă.

De frica închisorii iau justiția în brațe și o schimbă cu vor ei, ca să poată fura în voie și să nu facă închisoare. Sper ca lucrurile să nu rămână așa”, a spus Victor Rebengiuc.

„Sprijinim magistrații, care nu vor altceva decât să fie lăsați să lucreze”, a completat Mihai Călin.

Actorul Marius Manole anunțase de câteva zile că duminică seară, înaintea spectacolului „Revizorul” de la Teatrul Național București (TNB), el și colegii săi își vor aștepta spectatorii în fața teatrului și vor purta la mâini banderole albe.

Este pentru a doua săptămână când sunt anunțate proteste față de Ordonanța care modifică Legile Justiției. O manifestație are loc și în Piața Victoriei.

OUG 7 este criticată și de magistraţi. Procurorii și judecătorii din jumătate dintre județele țării au declanșat proteste, prin suspendarea activității judiciare, suspendarea activității cu publicul și chiar manifestații în fața instanțelor.

Ulterior, Guvernul a decis să abroge articolul din OUG 7 privind numirea procurorilor şefi, iar premierul Viorica Dăncilă a chemat reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și ai asociațiilor de magistrați la discuții, după protestele din sistem pe Ordonanţa 7.

Foto: Inquam Photos / George Călin


VIDEO VIRAL/ Cui a dat un tânăr bucureștean imobilizat în cărucior banii pe care doi trecători i-au oferit, confundându-l cu un cerșetor!

 
 

Urmărește-ne pe Google News