Totul a plecat de la faptul că George Floyd, un bărbat de culoare, a murit după ce un poliţist a stat aproape 9 minute cu piciorul pe gâtul acestuia, deşi bărbatul îl ruga să se oprească pentru că nu mai poate să respire.

Foto: EPA

Manifestațiile au început sub sloganul “Black Lives Matter” (Viața oamenilor de culoare contează), dorind să atragă atenția asupra rasismului care încă persistă în societatea americană, iar acum au luat amploare şi s-au transformat în furie și anarhie, conform imaginilor prezentate de Digi24.

SUA sunt un adevărat teatru de război, cu mașini de poliție şi magazine vandalizate, iar la New York, o mașină de poliție a intrat direct într-un grup de protestatari.

Aproximativ 5.000 de soldaţi din Garda Naţionă au fost mobilizaţi în 15 state şi în Washington, iar alţi 2.000 au fost plasaţi în stare de alertă pentru a fi gata să intervină dacă va fi necesar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News