”Semnarea protocoalelor de aderare lansează procesul de ratificare în fiecare ţară membră”, a explicat Jens Stoltenberg înainte ca ambasadorii acestora să parafeze protocoalele. „Este un moment cu adevărat istoric”, a spus Stoltenberg. „Cu 32 de ţări în jurul mesei, vom fi şi mai puternici”.

Finlanda și Suedia au finalizat luni, 4 iulie, negocierile de aderare la sediul NATO din Bruxelles, așa cum au convenit liderii NATO săptămâna trecută la summitul de la Madrid.

În urma finalizării discuțiilor, aliații urmează să semneze marți, 5 iulie, la sediul NATO, protocoalele de aderare pentru Finlanda și Suedia. Protocoalele de aderare vor merge apoi la toate țările NATO pentru ratificare, în conformitate cu procedurile lor naționale, transmite NATO, într-un comunicat.

Turcia este singura ţară din NATO care a condiţionat ratificarea de respectarea unor angajamente privind combaterea terorismului asumate de cele două candidate, la summitul de la Madrid al Alianţei.

Săptămâna trecută, liderul turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat că Ankara ar putea încă bloca procesul, dacă cele două țări nu reușesc să satisfacă pe deplin cererea Turciei de extrădare a suspecților de terorism care au legături cu grupări kurde în afara legii sau cu rețeaua unui cleric exilat acuzat de lovitura de stat eșuată din 2016 în Turcia.

El a spus că Parlamentul turc ar putea refuza să ratifice acordul, scrie AP.

Miercuri, 29 iunie, NATO a invitat în mod oficial miercuri Suedia și Finlanda să se alăture alianței militare conduse de SUA, potrivit unei declarații a șefilor de stat și de guvern din cadrul organizației.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News