Asociația ATI din România a revizuit Ghidul privind Terapia Intensivă a pacientului critic cu boală COVID-19 în secțiile ATI.
Protocolul tratamentului cu plasmă de la donatori vindecați de infecția cu noul coronavirus este întocmit de doctorul Dorel Săndesc, unul din șefii Societății Române pentru ATI și cuprinde regulile pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea și distribuția plasmei hiperimune COVID, precum și utilizarea monitorizată pentru pacienți în secțiile ATI.
Documentul medical stabilește criteriile pe care un pacient COVID trebuie să le întrunească pentru a fi eligibil pentru transfuzia de plasmă cu anticorpi. Prima condiție este ca el să-și dea consimțământul. A doua condiție este ca pacientul să aibă vârsta peste 18 ani. În cazul femeilor, testul de sarcină trebuie să fie negativ.
Pacientul trebuie să fie internat într-o secție ATI, să prezinte o progresie rapidă a unei pneumonii severe, cu afectare mai mare de 50% în 24-48 de ore, să fie ventilat mecanic de mai puțin de 10 zile sau să fie în pragul intubației și ventilației mecanice.
9 categorii de pacienți COVID care sunt excluși de la tratamentul cu plasmă
Protocolul ATI stabilește și categoriile de pacienți care nu sunt eligibili pentru administrarea de plasmă hiperimună.
Sunt excluși de la tratamentul cu plasmă următoarele categorii de pacienți COVID:
- Cei care refuză administrarea de plasmă convalescentă COVID
- Cei care au istoric de alergie la plasmă sau la alte produse obținute din sânge, inclusiv imunoglobulină
- Pacienții care au dezvoltat insuficiență multiplă de organe
- Pacienții care suferă în plus de o afecțiune cronică severă în fază terminală
- Cei care au dezvoltat ARDS (sindromul bolii respiratorii acute) moderat până la sever cu o durată de peste 10 zile
- Cei cărora li s-a administrat imunoglobulină în ultimele 30 de zile
- Pacienții care prezintă tromboze
- Femeile gravide
- Femeile care alăptează
Protocolul mai stabilește și faptul că plasma hiperimună să nu fie administrată pacienților care au o durată a bolii COVID de peste 3 săptămâni decât în cazurile în care testul PCR din exsudatul nazofaringian e pozitiv în continuare.
Dr. Săndesc: „Studiile pe copii și gravide sunt în derulare”
„De regulă, când se introduce o metodă sau indicație terapeutică nouă există preucații de includere a copiilor, a femeilor gravide și a celor care alăptează”, a declarat doctorul Dorel Săndesc la solicitarea Libertatea de a explica excluderea de la tratamentul cu plasmă convalescentă a celor trei categorii de pacienți COVID.
Autorul documentului medical privind protocolul ATI susține că aceste precauții sunt cu atât mai justificate când este vorba de terapii care se aplică „off-label”, în situații excepționale, cu scop investigațional, așa cum este cazul și cu aprobarea dată de FDA pentru plasma convalescentă.
„Există câteva studii cu plasă convalescentă COVID în derulare, pe gravide și copii. Rezultatele lor vor putea influența recomandările pentru aceste categorii. Din păcate, studiile mari, prospective, randomizate publicate în ultima perioadă, pe populația generală, nu pe gravide sau copii, nu confirmă eficiența plasmei convalescente, aceasta fiind raportată în studii mai mici, nerandomizate. Dar mai sunt și altele în curs… vom vedea”, a argumentat specialistul în Terapie Intensivă.