Protocol de testare rapidă, antigen covid-19, în unitățile de învățământ, este făcut de Ministerul Sănătății, iar inspectoratele școlare l-au primit și trimis școlilor pe 18 februarie 2021, la 10 zile după reluarea cursurilor în format fizic.

În prima parte a documentului publicat de Edupedu sunt trecute situațiile în care elevii și profesorii trebuie testați.

Când se recomandă testarea

  • Colegilor cazurilor confirmate din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz
  • Cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, precum și contacților persoanelor confirmate pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 min)

Scenariile privind atitudinea față de cazul suspect de infectare sau pozitiv

Scenariul I – elev identificat cu temperatura mai mare de 37,3˚C sau cu simptome sugestive COVID-19, precum tuse, dureri în gât sau cefalee.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

În acest caz, se anunță responsabilul desemnat de unitatea de învățământ și personalul medical al unității de învățământ. După care elevul este îndrumat în încăperea desemnată ca izolator, unde se izolează și este monitorizat.

Se verifică existența acordului informat al părintelui/ reprezentantului legal al elevului minor, pentru testare rapidă antigen și sunt anunțați părinții/ reprezentanții legali ai elevului

Dacă există un acord din partea părintelui/reprezentantului legal al elevului minor, sau acordul scris al elevului peste 18 ani, se efectuează testarea pentru COVID-19, utilizând un test antigenic rapid.

Testarea se efectuează de către asistentul medical, la recomandarea medicului unității de învățământ/ al reprezentantului DSP județean, sau de către medicul unității de învățământ, după caz, conform instrucțiunilor din Anexa 3.

În cazul în care rezultatul testului este negativ sunt anunțați părinții elevului. Se completează formularul de testare anexat (Anexa 1) c și raportează cazul testat la DSP.

În cazul în care rezultatul testului este pozitiv este anunțată familia sau tutorele lehal, iar rezultatul este transmis către DSP.

Atitudinea față de colegii cazului pozitiv (elevii din clasă, elevii din alte clase cu care elevul confirmat a venit în contact direct și profesorul/profesorii care au predat la clasă în ziua confirmării cazului și cu 2 zile anterior confirmării acestuia):

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Categoriile exceptate de la testare

  • persoanele vaccinate complet
  • persoanele care au trecut prin boală și nu au trecut > 90 de zile de la vindecare.

Scenariul II – Cadru didactic care are temperatura >37,3˚C sau simptome sugestive COVID -19.

Contacții cazului cadru didactic detectat pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 min) vor fi testați utilizând teste antigenice rapide în scopul identificării altor eventuale cazuri, prin deplasarea eșalonată a acestora în spațiul alocat testării.


Documentul privind testarea în școli a fost transmis de Ministerul Sănătății la zece zile de la reluarea cursurilor în format fizic.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI