Penka Petrova, directorul Institutului de Microbiologie al Academiei Bulgare de Științe, precizează că vaccinul anti-COVID este pe bază de proteine şi ar fi mai stabil, însă rămâne de văzut cât de eficient va fi.
Penka Petrova susţine că testele anticorpilor pentru Coronavirus trebuie să fie făcute înainte de administrarea vaccinului.
Grupurile de risc și persoanele în vârstă vor fi vaccinate cu prioritate. Penka Petrova a avertizat că noul coronavirus suferă mutaţii.
Compania americană Moderna a anunțat că vaccinul său anti-COVID are o eficiență de aproape 95%. Acest vaccinul ar fi mai ușor de depozitat și de distribuit, deoarece rămâne stabil la o temperatură de minus 20 de grade Celsius, spre deosebire de vaccinul Pfizer, care are nevoie de o temperatură de minus 75 de grade.
Bulgaria a anunțat noi măsuri de restricție, iar printre acestea se numără şi și obligativitatea ca doar persoanele cu vârsta de cel puțin 65 de ani să poată face cumpărături din magazinele alimentare și din farmacii în intervalul orar 08.00-10.00.
Potrivit site-ului coronavirus.bg, Bulgaria a ajns la peste 100.000 de cazuri de COVID, iar bilanţul deceselor se apropie de pragul de 2.300.