Sărbătorile de iarnă aduc decoruri de poveste, bunătăți pentru toate gusturile, spectacole, suvenire și șiruri de luminițe în toate colțurile țării, unde autoritățile organizează tradiționalele târguri de Crăciun. Iar alături de București, Sibiu, Oradea și Cluj-Napoca țin pasul cu orășelele magice amenjate în centrul urbei, unde, evident, Moș Crăciun și bradul sunt personajele principale.

Oradea: avalanșă de staruri

Pe Criș, în Piața Unirii, deschiderea a avut loc în 29 noiembrie, iar porțile se vor închide pe 26 decembrie, interval de timp în care artiști români și de peste hotare au intrat în programul de weekend al concertelor hibernale: Nicoleta Nucă, Paula Seling, Proconsul, Ștefan Hrușcă, Mircea Rusu Band, Ansamblul Artistic Crișana, Harlem Gospel Choir, Jazzapella.

O roată-carusel, un patinoar și un trenuleț completează tabloul, condimentat cu turtă dulce și arome de scorțișoară, care amintesc de anii copilăriei. Pentru cei mici există zilnice ateliere de creativitate, unde au posibilitatea să picteze decorațiuni de Crăciun, dar și Casa Moșului, sub acoperișul căreia, dacă au fost cuminți, pot lăsa lista cu dorințe pentru noaptea de Ajun.

Oradea: roata-carusel și bradul de CrăciunIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Iar Morar și Buzdugan, băieții de la Radio ZU, se vor instala cu toată echipa timp de o săptămână (15-21 decembrie) în Oradea, desemnat “Orașul Faptelor Bune”. De aici, 24 de ore din 24, cei 8 DJ-i din trupa ZU vor întreține pe calea undelor maratonul live al distracției, care va fi completat în fiecare seară cu alte concerte, având pe afiș nume de top: Smiley, Delia, DJ Project, Ruby, Randi, Antonia, Nicole Cherry, Irina Rimes sau Carlas Dreams.

120.000 de euro

plătește municipalitatea pentru relocarea timp de o săptămână a stației Radio ZU la Oradea, plus concertele a 28 de artiști de top din România

14 km de ghirlande și peste 300 de figurine luminoase împodobesc Oradea în acest an.

Cluj-Napoca: inventivitate și bun gust

Pe generoasa esplanadă din Piața Unirii, Cluj-Napoca găzduiește singurul Târg de Crăciun din România intrat în competiția de profil pentru stabilirea topului european, alături de orașe precum Budapesta, Praga, Gdansk, Leipzig, Koln, Bruxelles sau Viena.

La deschiderea din 22 noiembrie s-au adunat circa 10.000 de oameni pentru a asista la aprinderea luminițelor și la lansarea minicomplexului bucuriei: 89 de căsuțe pentru comercianți, un carusel, patinoar, jocuri de societate, igluul urșilor polari, un om de zăpadă din zaruri, ieslea de Crăciun și un treasure hunt destinat deopotrivă celor mari și celor mici, provocați să găsească comorile ascunse pe teritoriul Târgului.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Pe Someș, Moș Crăciun are și condică, și căsuță cu elfi, și tramvai. Vagonetele dedicate Sărbătorilor, lansate în urmă cu trei ani, au ture zilnice pe un traseu din oraș, iar drumul e gratuit câtă vreme Moșul se află și el printre călători și împarte dulciuri.

Iar atelierele oferă lecții pentru toate gusturile: pictură pe șosete pentru sobă și brad ori pe figurine din ipsos, creații din mărgele sau pâslă, decorațiuni pe turtă dulce sau secretele redactării unei scrisori către Moș Crăciun.

E activă pe paginile de socializare inclusiv o numărătoare inversă până la ziua de Crăciun, cu câte un mesaj simpatic: “Malțu și cârnațu/Ne va umple mațu”, “Sania și renii/Cară și tâmpenii”, “Piața și luminițele/Să se vadă fițele” sau “Boxa și lumina/Bucură stamina”.

Târgul de Crăciun de la Cluj-NapocaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Și pe lista concertelor găsim propuneri de la A la Z, până în noaptea Revelionului, cu vedete sau banduri care se produc pe scena din Cluj-Napoca: Horia Brenciu, Corul Filarmonicii de Stat Transilvania, Subcarpați, Direcția 5, Voltaj Academy, Hara, Corul Allegria sau Ducu Bertzi.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
700.000 de persoane

au vizitat Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca în 2018

Sibiu: un basm colorat

Târgul de pe Cibin a fost printre primele care și-au deschis porțile. Inaugurarea s-a produs pe 15 noiembrie, iar o vizită printre cele 110 căsuțe e o veritabilă aventură în mijlocul unui furnicar cosmopolit, căci aici, în Piața Mare din Sibiu, auzi vorbindu-se deopotrivă româna, engleza, italiana, spaniola, germana, franceza, poloneza, maghiara, rusa sau alte limbi ale pământului.

Ajuns la ediția cu numărul 13, târgul, cu comercianți din 20 de județe, neobișnuit de mulți pe zona de handmade, va dura până pe 3 ianuarie, iar o roată panoramică a fost montată în premieră, oferindu-le vizitatorilor prilejul să admire Sibiul și de la înălțime. Sunt disponibile 16 gondole, 64 de locuri, iar o sesiune durează circa 7 minute. Bilete: 20 de lei adulți, 10 lei copii 3-10 ani, gratuit copiii sub 3 ani.

Rețeta clasică nu lipsește nici din vechiul Hermannstadt: vin fiert, castane coapte, bunătățuri de sezon, globulețe, luminițe, obiecte artizanale, dulciuri pe săturate, bijuterii, coronițe sau diferite năzdrăvănii dedicate Crăciunului. Atmosfera de poveste e completată de bradul înalt de 24 m și de un micuț patinoar, la marginea căruia stau aliniați câțiva pinguini, figurine ajutătoare pentru cei care au probleme cu echilibrul pe gheață.

În plus, trenulețul lui Moș Crăciun circulă zilnic pe un traseu din Piața Mare prin Strada Cetății, una dintre cele mai frumoase din oraș, și pietonala Nicolae Bălcescu. Iar proiecțiile video de seară pe clădirile din jur, cu peisaje de iarnă, zăpadă și figurine, rulate cu ajutorul a 30 de proiectoare arhitecturale, transformă centrul Sibiul în scena uni basm colorat și cel mai luminos punct din țară.

Concertele de colinde, gospel, jazz, rock, precum și spectacolele folclorice și de teatru completează afișul unui târg care atrage, anual, peste 150.000 de vizitatori.

Târgul de Crăciun de la SibiuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Prețuri în târgul sibian

  • friptură/ceafă/cârnați/piept pui 95 de lei/kg
  • tocăniță oaie/porc 30 de lei/kg
  • cartofi prăjiți 5-7 lei porția
  • murături 50 de lei/kg
  • hot-dog 5 lei
  • vin fiert 6-8 lei
  • ceai 3-6 lei
  • cafea – 10-12 lei
  • balon cu luminițe – 15/20 de lei
  • kurtocs-kolacs – 15 lei
  • lumânări parfumate – 20-60 de lei
  • săculeț/buchet lavandă – 3-14 lei
  • magneți – 5-15 lei
  • căciuli – 50-120 de lei
  • mănuși – 20-40 de lei

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic, iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic, iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI