În 2013, proxenetul, cunoscut și sub porecla „Ecstasy”, a fost trimis în judecată, după ce procurorii au stabilit că individul racola tinere, printre care și minore, cărora le promitea că se căsătorește cu ele, apoi le convingea să se prostitueze.

Procurorii au stabilit că fetele practicau prostituția în favoarea lui în mai multe apartamente din Constanța, iar una dintre ele a fost exploatată în cluburi din Germania.

După finalizarea materialului probator, individul, care acționa prin metoda „lover-boy”, a fost trimis în judecată.

Tribunalul Constanța l-a condamnat, pe fond, la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani, însă, în apel, Curtea de Apel Constanța i-a mai adăugat 5 ani de închisoare.

După ce a ispășit 6 ani din pedeapsă, în luna septembrie, „Ecstasy”, încarcerat la Penitenciarul Galați, a cerut revizuirea cauzei.

Instanța de fond a amânat pronunțarea până pe 29 decembrie.

Decizia Tribunalului Galați poate fi atacată la Curtea de Apel în termen de 10 zile, iar hotărârea Curții, indiferent ce va prevede aceasta, va fi definitivă.

Foto: Cuget liber

Urmărește-ne pe Google News