„Singurele puteri care pot lansa oameni în spaţiul cosmic sunt în acest moment Rusia, SUA şi China. Acestea au mijloace proprii pentru lansat oameni pe orbite circumterestre sau pe orbite interplanetare, atunci când va fi nevoie. Vor trece mulţi ani până când un alt român va mai ajunge în cosmos”, a declarat Prunariu, cel care în 1981 a zburat în spaţiu.
Potrivit cosmonautului român, Agenţia Spaţială Europeană, în care ţara noastră va deveni membru cu drepturi depline abia anul viitor, nu va reuşi să lanseze câte un astronaut european la mai puţin de doi ani distanţă. În plus, selecţiile pentru viitorii astronauţi au loc doar la cinci-şase ani, iar ultima, încheiată anul acesta, a avut câştigători numai şase candidaţi din totalul de peste 8.000.