USR i-a cerut lui Solomon să spună impactul bugetar al acestei propuneri.
„Copiii mă interesează”, a spus Solomon.
Propunerea USR de amânare a dezbaterii a fost respinsă.
Amendamentul PSD a fost admis cu 13 voturi „pentru”.
Astfel, alocaţia pentru copiii până în doi ani ajunge la 600 de lei, iar cea pentru copiii peste 2 ani, la 300 de lei. În plus, copilul cu handicap va avea o alocaţie de 600 de lei.
Dublarea alocaţiilor ar urma să intre în vigoare în următoarea lună după promulgare.