Concret, PSD a acuzat USR că o susține în continuare pe Clotilde Armand, acuzată de ANI de incompatibilitate, și că refuză să o suspende din partid. Dar, spun social-democrații, acesta nu este un caz singular în USR, amintind și de situația primarului USR de Brașov, Allen Coliban, reclamat la DNA tot pentru incompatibilitate.

„Apărarea cu înverșunare a primarului sectorului 1, acuzat de incompatibilitate și de fapte penale, nu este un caz izolat în USR. Aceeași protecție politică din partea conducerii USR s-a manifestat și în cazul primarului de la Brașov, Allen Coliban. Niciun membru din conducerea USR nu s-a delimitat de acesta, după ce DNA a deschis un dosar penal pentru o serie de activități ilegale sesizate la Primăria Brașov, printre care și deturnarea de fonduri publice către ONG-ul fondat chiar de primarul Coliban”.

Potrivit PSD, argumentele invocate de USR, anume că împotriva celor învinuiți nu s-a început încă urmărirea penală, că cercetarea penală este „in rem” sau că nu există o decizie definitivă a instanțelor de judecată, „contrastează puternic cu atitudinea acestui partid față de alți politicieni aflați în situații similare cărora le cereau cu insistență să facă pasul în spate până își clarifică lucrurile în justiție”.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Prin această atitudine, USR și-a pierdut definitiv dreptul de a mai pretinde că reprezintă un etalon al integrității și al luptei anticorupție.

Comunicat PSD:

Clotilde Armand este acuzată că se află într-un conflict de interese administrativ pentru că a obţinut 18.720 de lei după ce „s-a numit pe sine” manager al unui proiect finanţat din fonduri europene, a transmis ANI, pe 7 noiembrie într-un comunicat de presă. Potrivit instituției, din acest statut a decurs acuzaţia de incompatibilitate, fiindcă Armand era și primar de sector.

Primarul Allen Coliban a fost denunţat la DNA în luna iunie 2022 pentru starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat timp de un an, potrivit Radio România Braşov. Mai precis, a fost acuzat că, după ce a fost creat clubul de fotbal ACS FC Brașov – Steagul Renaște, Coliban ar fi fost atât primar și președinte al Consiliului Director al Asociației, cât și membru fondator al Asociației Clubul Sportiv Scotch Club Brașov, cea pe care a fost înființat noul FC Brașov.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Crisiana   •   14.11.2022, 18:56

In toate partidele sunt penali! Mai mari sau mai mici in functie de statutul lor social.Doar ca USR este partidul care si-a castigat procentele cu lozinca ,,Fara penali in functii pulice,, Acum au o penala la sectorul 1-Clotilde Armand Moroianu. Sluga USR ,,protestatarul,, Marinel Ceausescu , nici o reactie. Frantuzoaica primeste salariu pentru ceea ce face in Primaria sectorului 1 unde detine functia contestata de primar Dar cum singura a declarat, daca ai confort vrei tot mai mult..Deocamdata a aburit locuitorii USRisti cu proiectul,, Termoficare de la soare,, Pana acum in blocul meu nu a venit nici un reprezentant al primariei pentru a demara proiectul.Ambasadoarea Frantei care o protejeaza se va amestea sigur si acum.Asha cum a cerut socoteala ministerului economiei pentru suspendarea ativitatii de catre Agentia de protectie a Consumatorilor se va duce si la DNA , ANaF, etc. Are timp nu? Drumul la procuratura il cunoaste sigur. Dovada taraganarea falsului din alegeri, disparitia filmarilor cu Clotilde scormonind in miezul noptii in sacii cu voturi.Si desigur ca aceste implicari in treburile interne ale Romaniei, in legile ei, ii sunt inscrise in sarcinile de ambasador. Chestie de reciprocitate franco-romana la nivel de ambasade.A transformat sectorul 1 ,cu exceptia zonei unde are dansa vilele, in una dintre suburbiile insalubre ale Parisului. In numele eradicarii coruptiei din sector.Merita o decoratie!De la Dl Iohannis sau de la dna ambasador sau de la amandoi.

ClaraM   •   11.11.2022, 14:21

Ce tupeu mizerabil... PSD cați penali a promovat, aparat, ascuns, slugărit în toți acești ani ???

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI