„Cu un condamnat în fruntea Executivului şi viitor preşedinte de partid, Iohannis şi PNL-ul nu mai au dreptul să vorbească despre statul de drept. Depunerea candidaturii premierului Cîţu la preşedinţia PNL echivalează cu susţinerea necondiţionată a preşedintelui Klaus Iohannis pentru un penal. Sub conducerea lui Iohannis, România a bifat astfel o premieră internaţională ca un Guvern democratic şi un partid istoric să fie conduse de un politician care a făcut închisoare, iar politica oficială de stat să devină «Doar Penali în funcţii publice» ”, a transmis Stănescu, potrivit unui comunicat de presă.
El a adăugat că actualii guvernanţi trebuie opriţi înainte „de a transforma România într-o ţară penală”.
Paul Stănescu: „Cu Pinocchio în frunte, încrederea în Executiv este la pământ”
„Penali şi mincinoşi! Minciuna a devenit emblema acestui Guvern. Cu Pinocchio în frunte, încrederea în Executiv este la pământ, astfel încât două treimi din români simt direcţia greşită şi se întreabă, firesc, în ale cui buzunare se află halucinanta creştere economică cu 13%? Pentru toate aceste motive vom depune moţiune de cenzură! Trebuie opriţi înainte de a transforma cu totul România într-o ţară penală, dar liberală!”, a susţinut Paul Stănescu.
Pe 29 iunie, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, numită de PSD „România eșuată. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîțu”, a picat la votul din plen.
Foto: Hepta