Se conturează o alternativă. Nu întâmplător e gata de start o nouă formaţiune de stânga – Alianţa Naţională a Stângii Democrate, fondator prof. Aurelian Bondrea, iar mentor… Ion Iliescu. Dispune de un sediu pus la dispoziţie de Bondrea (clădirea fostei Ambasade a Canadei, de pe strada Nicolae Iorga), dar mai ales de numeroase sedii judeţene şi de logistica importantă, inclusiv tv, ale Universităţii “Spiru Haret” şi Fundaţiei “România de Mâine”. Plus priza la numeroase cadre didactice şi studenţi. Nume grele, multe provenind din PSD – susţine o avizată sursă din interior – sunt gata să iasă la rampă: în afară de Iliescu, Ion Solcanu, Ion Sasu, Răzvan Theodorescu, Alin Teodorescu, Adrian Păunescu. Sorin Oprescu e în stand-by. De organizare se ocupă, cine altul?, Octav Cozmâncă. Cum nu e partid, ci “Alianţă”, formaţiunea îşi propune nu absorbţia, ci cooptarea şi a altor grupări, mai mult sau mai puţin cunoscute.

Principala ţintă e chiar revitalizarea PSD, iar momentul lansării e legat de congresul de azi. Realegerea lui Geoană, sub tutela lui Vanghelie, se pare că ar grăbi ruperea PSD şi intrarea imediată în scenă a ANSD. Un succes al lui Cristian Diaconescu ar fi, se spune, bine primit, iar PSD ar avea solidul sprijin financiar şi logistic al ANSD într-un proces de reformare care ar vrea şi schimbarea numelui compromis. Năstase e un “posibil”, iar Ponta e “în studiu”. Evoluţii interesante. Oricum, necesarul echilibru pe scena politică impune o forţă de stânga viabilă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News