“Guvernul Orban naște un alt zombi legislativ și ne impune dezbatere în regim de urgență. Invităm în Parlament societatea civilă să reparăm împreună haosul PNL!”, a transmis Ciolacu.
Preşedintele PSD afirmă că, doar la prima lectură, colegii lui au găsit în legea privind carantina și izolarea “aberații majore ce atentează grav la drepturile și libertățile românilor”.
Ciolacu: Oferă puteri discreționare ministrului sănătății de a dispune cele mai grave măsuri de privare de libertate
Liderul PSD prezintă “câteva exemple din gândirea unui partid care își spune liberal, dar vrea să transforme statul într-un regim totalitar”:
- izolarea prevede nu doar separarea fizică, ci și aplicarea obligatorie a unui tratament inclusiv asimptomaticilor – cum s-a întâmplat deja, neconstituțional, în multe spitale;
- formularea “probabilitate ridicată de apariție și propagare a unui agent patogen” permite oricând guvernului să instituie carantină și s-o mențină oricât;
- oricine și orice poate fi suspectat ca “potențial expus” virusului și intră în carantină, se aplică restricții și unor bunuri ale românilor, precum automobilele, de exemplu;
- Nu există niciun fel de claritate asupra duratei lipsirii de libertate; “datele științifice” nu pot constitui un criteriu valid juridic când e vorba de lipsirea de libertate, fiindcă nu oferă deloc predictibilitate;
- oferă puteri discreționare ministrului sănătății de a dispune cele mai grave măsuri de privare de libertate când există un risc iminent, la simpla propunere a Institutului Național de Sănătate Publică, care de altfel îi este subordonat.
Ciolacu mai spune că a auzit “cele mai importante voci ale societății civile punctând alte exemple de derapaje dramatice pe care această lege le provoacă”.
“De aceea, vom invita mâine principalele ONG-uri din România specializate în apărarea drepturilor omului la dezbaterea acestei legi în comisii. Îi vom asculta și le vom prelua propunerile. Să vedem dacă PNL va considera și societatea civilă un «dușman al poporului», pe modelul CCR!”, mai spune Ciolacu.
Tăriceanu: „Articolul care instituie carantina asupra bunurilor va trebui examinat, pentru a nu ne trezi că unor guvernanţi le plac atât de mult maşina, computerul sau telefonul nostru”
Şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, miercuri, că Parlamentul va trebui să modifice mai multe articole din proiectul de lege aprobat de Guvern privind carantinarea şi izolarea persoanelor.
El a spus că sunt articole care dau „o mare marjă de manevră” autorităţilor în „a defini şi identifica evenimentul neobişnuit sau neaşteptat identificat”.
„De asemenea, articolul care instituie carantina asupra bunurilor va trebui examinat, pentru a nu ne trezi că unor guvernanţi le plac atât de mult maşina, computerul sau telefonul nostru, încât o să le carantineze până când o să le facă dispărute. Precis găsesc ei pe cineva care să strănute pe telefon ca să aibă motiv să-l carantineze! (recunosc că această exprimare am găsit-o la un fan de-al meu de pe Facebook!). Sau o să scoată din ele informaţiile de care au nevoie. De la Orban & Co. ne putem aştepta la orice!”, susţine Tăriceanu.
Guvernul Orban a adoptat luni un proiect de lege care se referă la carantinarea, izolarea și internarea persoanelor în cazul unei epidemii.
Acesta nu este valabil doar pentru pandemia de COVID-19, ci stabilește cadrul legal pentru măsurile luate în orice situație de risc biologic și epidemiologic.